Mă bătea gândul de mult timp să scriu acest articol și iată că a sosit momentul să o fac.

M-am pus în pielea mea de acum mai bine de 2 ani când nu știam absolut nimic despre bursă și investiții și încă mai gândeam în termeni de "jucat la bursă" sau "bursa este doar pentru oameni inteligenți/bogați" și vreau să scriu un ghid complet de investit la bursă, un ghid pe care eu de acum 2 ani l-aș fi apreciat enorm și peste care mi-aș fi dorit să dau.

Deși acest articol nu va putea fi exhaustiv în absolut toate privințele, voi încerca să pun în el toate cunoștințele și lucrurile pe care eu le-am învățat în ultimii 2 ani de investiții și pe care le consider utile și vă voi oferi o bază solidă pentru a vă duce de la 0 cunoștințe despre investiții/bursă la un nivel cel puțin intermediar.

Va fi un articol mai lung decât de obicei pentru că voi trata foarte multe aspecte (și s-ar putea să îmi scape câteva, așa că voi mai actualiza articolul pe parcurs, dacă este cazul), așa că luați-vă o ceașcă de cafea sau de ceai și cel puțin 30-45 de minute la dispoziție.

Totodată, singura mea rugăminte este să distribuiți/împărtășiți acest articol prietenilor/rudelor/cunoștințelor care vor să investească la bursă, dar nu știu de unde să înceapă.

 

Ok, recunosc că m-am emoționat puțin gândindu-mă la toate lucrurile pe care vreau să vi le împărtășesc în continuare, așa că vă cer scuze de pe acum pentru eventuale greșeli gramaticale sau idei mai dezlânate. Am atât de multe lucruri în cap pe care vreau să vi le spun și din dorința de a vă povesti cât mai multe, s-ar putea ca uneori să fiu mai dezorganizat (deși mă străduiesc să pun totul într-o formă cât mai logică).

Iar dacă folosesc vreun termen pe care nu îl înțelegeți, am o mică secțiune pe blog unde explic cei mai întâlniți termeni, dar vă recomand și Investopedia pentru explicații și exemple clare.

 

Ai dat probabil de acest articol fie pentru că a apărut într-o căutare pe Google, fie ți l-a transmis un cunoscut și vrei să investești neapărat, dar nu prea știi de unde să începi, sunt o tonă de chestii necunoscute care nu au sens și nici nu știi de unde să le apuci.

Recunosc perfect senzațiile astea pentru că le-am trăit și eu atunci când am început. Totodată, am fost incredibil de frustrat de faptul că după 5 ani de studii economice, nimeni nu m-a învățat nimic despre piețele de capital și nici măcar nu mi-a povestit în treacăt despre investiții.

E ok, nu mai putem schimba trecutul. Tot ce putem face este să folosim timpul pe care îl avem la dispoziție cât mai bine. Cel mai bun moment să plantezi un copac a fost acum 20 de ani, iar al doilea cel mai bun moment este acum.

 

Haideți să le luăm în ordine.

 

Pasul 1 - Stabilirea bugetului și economisirea

 

Primul pas ar trebui să fie legat de veniturile și cheltuielile tale. Trebuie să urmărești absolut fiecare șfanț care îți intră și iese din conturi. Poate nu ai făcut asta niciodată, dar e timpul să pui totul pe hârtie sau în Excel (sau să folosești o aplicație - eu folosesc Home Finance, sunt ferm convins că există sute de aplicații mai bune, găsește una care ți se potrivește).

Nu ai voie să treci mai departe, dacă vrei să faci lucrurile cum trebuie, fără să îți urmărești veniturile și cheltuielile. Acest pas reprezintă fundația pe care îți vei baza tot ceea ce urmează, așadar este important ca această fundație să fie cât mai solidă.

 

Încearcă să pui lucrurile pe căprării, cât de cât, stabilește-ți niște categorii mari de cheltuieli precum: "facturi"/"distracții"/"mâncare" etc. Tu știi mai bine, nu trebuie să fie perfect din prima, le adaptezi pe parcurs.

După ce faci asta, este foarte important să vezi unde și cât poți economisi. Nu uita că cineva care face 10.000 RON/lună, dar îi cheltuie pe toți stă mult mai rău decât cineva care câștigă 4.000 RON/lună, dar economisește 500 RON.

 

Indiferent de cât câștigi, ar trebui să începi să economisești măcar 10% din salariul tău. Poți trăi la fel de bine cu restul de 90%, crede-mă pe cuvânt. Nu îmi pasă că dormi sub un pod sau că mănânci biscuiți cu lapte în ultimele zile de salariu, economisește pentru început măcar 10% din cât câștigi.

 

Trebuie să găsești un echilibru la acest pas pentru că este foarte ușor să ajungi la extreme. Nu trebuie să mânănci covrigi cu sana ca să economisești la sânge, aia nu mai este viață și îți irosești cei mai buni ani ai ei, dar nici nu trebuie să mergi mereu pe ideea că "trebuie să îți trăiești viața" și să dai cu banii în stânga și în dreapta și să nu economisești deloc. Găsirea unui echilibru este foarte importantă, fii chibzuit.

 

Exemple:

    •  Poate când ieși la o bere cu prietenii, în loc să bei 4 beri, bei doar 2-3, nu va fi sfârșitul lumii și te vei distra/simți la fel de bine.

    •  Poate în loc să pleci în 4 city-break-uri, pleci doar în 2 și alea planificate mai din timp puțin ca să mai economisești niște bani pe transport/cazare.

    •  Poate în loc să comanzi mâncare de 5 ori pe săptămână, comanzi doar de 2 ori și în celelalte zile gătești (vei ieși mai ieftin și mâncarea va fi mai bună).

    •  Poate în loc să fumezi un pachet de țigări pe zi, fumezi 2 pachete la 3 zile și apoi unul la 2 zile.

Și tot așa, ai înțeles ideea.

 

Nu face însă economii stupide care îți pot afecta sănătatea pe viitor. O pâine cu făină integrală la 5 RON va fi mult mai bună pentru sănătatea ta decât una de 1 RON. 10 ouă de la găini crescute în aer liber/Bio vor fi mai bune decât cele de la găini crescute în hale. Un somon capturat va fi mult mai bun decât unul crescut în captivitate. Nu aici se fac economii, astea sunt firimituri, amintește-ți de acel echilibru de care discutam mai devreme.

 

Totodată, mare grijă la taxa pe sărăcie. Te întrebi ce este această taxă pe sărăcie?

Iată câteva exemple:

    •  în loc să îți iei o pereche zdravănă de ghete de 7-800 RON care să te țină 10 ani, tu iei una de 200 RON pentru că ăștia sunt toți banii tăi. Partea proastă este că ghetele astea ieftine se rup după 2 ani, iar în 10 ani de zile, tu vei cheltui mult mai mult (800 RON vs 200 RON * 5 perechi schimbate => 800 vs 1000)

    •  în loc să iei 6 sticle de șampon la 90 RON pachetul, tu iei una singură la 25 RON sticla pentru că nu ai bani. Doar că ieși mult mai scump (90 vs 25 * 6 => 90 vs 150)

    •  în loc să iei o cămașă de 5-600 RON care să te țină 10-15 ani, tu iei una de 150 RON care devine nepurtabilă după câțiva ani așa că pe termen lung, ieși mai scump (600 vs 150 * 5 => 600 vs 750)

    •  în loc să iei detergent la 3*5L la 180 RON, tu iei la 1.5L la 25RON că nu îți permiți mai mult, dar ieși mult mai scump (180 vs 25 * 10 => 180 vs 250)

Și tot așa, sper că ai prins ideea. Încearcă să cumperi lucruri de calitate, încearcă să cumperi în cantități mai mari, acolo unde este posibil, pentru a ieși mai ieftin pe termen lung.

 

Altceva foarte important pe care vreau să îl menționez aici: nu te arunca la cheltuieli mai mari decât îți permiți. Poți să citești și acest articol mai vechi de-ale mele unde discut despre greșelile până la 30 de ani.

La ce mă refer aici și ce reguli aplic eu:

    •  întotdeauna înainte de o achiziție mai însemnată (peste 2-300 RON), mă gândesc de 2 ori dacă am cu adevărat nevoie de acel produs, dacă îmi va aduce satisfacția scontată și aștept câteva zile. Dacă după 2-3-4 zile tot mă gândesc la el/am nevoie de el, atunci îl cumpăr. Încearcă să faci diferența între nevoi și dorințe.

    •  întotdeauna cumperi absolut tot cash, folosești credit doar pentru un imobil, atât. Dacă trebuie să iei o mașină în rate, nu ți-o permiți. Dacă trebuie să iei un telefon în rate, nu ți-l permiți etc. Nu te afunda în rate peste rate, vei rămâne sărac. Nu exagera cu cardurile de credit. Dacă le folosești, fă-o cu cap (pentru puncte de fidelitate sau reduceri la magazine) și nu pentru a-ți lua ceva ce nu îți permiți cash. E foarte ușor să cazi în capcana asta și să cheltuiești peste măsură.

    •  întotdeauna încearcă să iei ceva ce îți permiți:

          ⇒  dacă produsul costă 2-3-4.000 RON, ia-l doar în momentul când îți permiți să cumperi 2 produse cu banii jos din salariul pe o lună. Spre exemplu: vrei să iei un iPhone de 6.000 RON? Perfect, câștigi 12.000 RON/lună? Dacă nu, atunci nu ți-l permiți. Orientează-te spre un telefon de 1.500-2.000 RON, îți garantez că face 99% din lucrurile pe care le face un iPhone.

          ⇒ dacă discutăm de o mașină, ar fi bine să nu te arunci la una care costă mai mult decât salariul tău pe 3 luni. Câștigi 5.000 RON/lună? Atunci îți permiți o mașină de 15.000 RON. Nu cumperi nimic decent în banii ăștia? Păi atunci pune curul la treabă și câștigă mai mult. Să ai 5.000 RON/lună și să te bagi să iei o mașină de 20.000 EUR în leasing, spre exemplu, este o decizie incredibil de proastă. Orientează-te spre ceva second hand, dacă te duce din punctul A în punctul B cât mai în siguranță, și-a făcut treaba. Nu e nevoie să epatezi, încearcă să îi reziști, n-o să atragi nicio femeie normală la cap cu rahaturile astea.

          ⇒ dacă discutăm de o casă, cea mai importantă și însemnată achiziție din viața majorității oamenilor, trebuie să te gândești întotdeauna la câtă casă îți permiți. Nu face un împrumut pe suma maximă pe care ți-o dă banca, nu îți amaneta viitorul. Aplică următoarea regulă: salariul familiei într-o lună * 12 luni * 3 ani. Câștigi împreună cu soția/soțul 6.000 RON/lună? Perfect, atunci îți permiți o casă de 6.000 * 12 * 3 = 216.000 ~ adică vreo 44.000 EUR. E prea puțin și de banii ăia iei o garsonieră și nu îți convine? Păi pune, tati, curul la treabă și câștigă mai mult. Atât îți permiți acum, nu îți amaneta aiurea viitorul cu împrumuturi exagerate, te condamni singur la o viață de sărăcie (ai văzut bine ce s-a întâmplat în perioada asta cu zeci și sute de mii de români care și-au amânat ratele...)

 

Lucrurile nu sunt bătute în cuie și pot fi excepții la regulile de mai sus. De exemplu, mă gândesc la un fotograf care își cumpăra un aparat foto foarte scump, dar care îi va produce bani aproape instant din evenimente/ședințe foto și care își va recupera investiția în 1-2 luni maxim, se poate întinde o idee mai mult decât îi este plapuma.

 

Un alt pont la partea asta cu creditul imobiliar, mai ales că suntem într-un articol despre investiții: dacă faci un credit ipotecar, încearcă să împrumuți pe perioada maximă de timp (25-30+ ani). De ce? Pentru a trage cât mai mult de bani și a profita la maxim de inflație. Mulți oameni fug de varianta asta și fac credit pe 15 ani ca să "plătească mai puțină dobândă".

Tu ești mai inteligent decât ei: fă împrumut pe perioada maximă, iar dacă ai bani extra/vrei să stingi creditul mai repede, faci plăți anticipate. Diferențele sunt neglijabile între cineva care a făcut împrumut pe 15 ani și cineva care a făcut pe 30, dar îl plătește anticipat în 15. Doar că tu ai flexibilitate, poți alege să plătești mai repede dacă ai bani mai mulți sau lași creditul în pace dacă nu ai bani în perioada respectivă. Cel cu 15 ani nu are aceeași flexibilitate. Ai aici un video despre asta de la Graham Stephan.

Totodată, tu investești și așa cum am demonstrat în articolul ăsta, nu are nici un sens (matematic vorbind) să rambursezi mai repede și obții randamente mult mai bune investind acei bani pe bursă. Așadar, trebuie să profiți la maxim de banii băncii și iei pe perioadă cât mai mare creditul pentru a profita de un cashflow mai mare lunar, cashflow pe care îl investești.

 

Exemplu:

Ai mai jos persoanele astea, ambele iau un credit de 250.000 RON, Costel are rata 1.941 RON (la un DAE de 5.29%) și plătește în total 359.260 RON, iar Gigel are rata 1.296 RON (la un DAE de 5.19%) și plătește în total 485.971 RON.

Ce prost e Gigel că plătește mai multă dobândă, nu? Da, doar că nu.

Bugetul amândurora este de 1.941 RON, Gigel plătește rata și investește diferența, iar Costel plătește doar rata.

Costel va avea apartamentul plătit în anul 15, este adevărat, iar Gigel abia în anul 30, dar privește cât valorează portofoliul celor doi după 30 de ani la un randament de 7% (cam cât aduce net bursa pe termen lung), ambii cu casa plătită:

Gigel are un portofoliu cu 25% mai mare, deși "a plătit mai multă dobândă" băncii.

 

Care este obiectivul final la acest pas?

Cu cei 10% economisiți lunar, nu vei ajunge la independență financiară prea curând, trebuie să fii conștient de asta. Vei avea o pensie mai liniștită, iar poate pentru unii asta este suficient. Just, nimic de comentat.

Dar dacă obiectivul tău este atingerea unei independențe financiare în următorii 10-20 de ani, atunci va trebui să mărești constant acel procent din salariu pe care îl economisești/investești lunar și să ajungi undeva între 40-60%.

E faimos graficul de mai jos din acest articol:

 

 

Vei putea crește acel procent economisind mai mult, dar vei putea face asta până la un punct așa cum am arătat mai sus, apoi devine o prostie să faci sacrificii la sânge. În acel moment, va trebui să îți mărești venitul activ.

 

În ziua de astăzi, nu ai nicio scuză să nu pui mâna să faci ceva/deprinzi noi abilități care pot fi monetizate.

 

Habar nu am ce îți place, dar iată câteva exemple:

    •  meditații pentru copii 1-4 sau 5-8 sau chiar 9-12 dacă ai capacitatea (mate/lb. română/o lb. străină/etc.)

    •   marketing afiliat

    •  platforme precum Upwork unde poți să cauți ceva în domeniul tău (copywriting/chestii de excel/chestii administrative/traduceri) sau TopTal dacă chiar ești foarte bun pe ceea ce faci

    •  înveți programare (Python/JavaScript -> ai o tonă de tutoriale pe internet și pe youtube)

    •  înveți poate să pui gresie/faianță/parchet etc. Poate te hlizești aici, dar un meșter/electrician/instalator serios face câteva mii de EUR pe lună și nu își vede capul de treabă în România zilelor noastre că e o penurie de oameni de genul (un programator care nu e senior poate doar să viseze la banii pe care îi face un astfel de om)

    •  graphic design/web design

    •  fotograf la evenimente (nu ai idee câți bani se învârt la o nuntă pentru un fotograf...)

    •  instructor fitness

    •  instructor auto

 

Totodată, habar nu am ce poziție ai și în ce companie lucrezi, dar dacă nu ți-au mărit salariul cum trebuie sau dacă ai nemulțumiri în privința asta, e cazul să pleci la altă companie pentru că doar așa vei avea măriri substanțiale.

Știu că unde lucrezi acum te înțelegi cu colegii și ești comod și nu vrei să o iei de la capăt în altă parte, dar dacă nu ieși din zona de confort, vei fi plătit mizerabil toată viața (și asta și meriți până la urmă dacă te complaci în situația asta)

 

Va fi greu?

Evident, va fi al dracului de greu, va fi probabil unul din cele mai grele lucruri pe care le înveți/faci în viața ta, dar va merita cu vârf și îndesat.

 

Totodată, nu uita: dacă ar fi ușor, ar face-o toată lumea.

 

Cred că cel mai potrivit mod să închei acest pas este următorul:

    •  oamenii subestimează cât de mult pot economisi în fiecare lună

    •  oamenii subestimează cât de mult pot câștiga în fiecare lună

 

Pasul 2 - Investițiile

 

Bun, acum că monitorizăm cheltuielile, știm unde se duc banii și pe ce și economisim o parte din salariu, este timpul să punem banii la treabă și să îi facem să muncească pentru noi ("Dacă nu găsești o metodă prin care să faci bani când dormi, vei munci până mori" cum ar spune Warren Buffett).

 

Înainte să te apuci însă de investiții, va trebui să mai povestim puțin despre două fonduri extrem de importante: fondul de urgență și fondul de siguranță.

 

Fondul de urgență reprezintă fix ce îi spune și numele: un fond care să acopere o eventuală urgență, o cheltuială neașteptată. E bine să ai măcar 2-3-4.000 RON pe care îi poți utiliza în câteva minute în caz de nevoie. Poți să faci și mici artificii aici, dacă vrei să te protejezi de riscul valutar și ai condiții bune de schimb la bancă (sau utilizezi Revolut) și să ții acești bani în EUR/USD.

 

Fondul de siguranță reprezintă acei bani pe care îi vei utiliza fie pentru a trece peste o perioadă mai grea (când îți pierzi jobul sau nu mai ai sursă de venit o perioadă), fie pentru o cheltuială ceva mai însemnată (o intervenție medicală, o reparație mai serioasă neplanificată etc.). S-au scris multe articole pe marginea acestui fond de siguranță, iar recomandările sunt undeva între 3-6 luni de cheltuieli lunare (unii recomandă chiar și 9 sau 12 luni). Tu știi mai bine ce ți se potrivește și cu ce ești confortabil.

Sfatul meu: dacă ai un job sigur și căutat (medic, notar, programator), nu prea are rost să ai un fond de siguranță de 12 luni pentru că îți vei găsi job destul de repede dacă rămâi șomer, dar dacă lucrezi în Horeca/turism, poate are sens să pui deoparte 9-12 luni de cheltuieli lunare pentru că depinzi foarte mult de context/alți factori (iar acum cu pandemia, puteai tu să fii cea mai buna stewardesă din lume, dacă nu se zboară pe nicăieri, nu ai ce face).

Unii aleg să țină acest fond de siguranță în conturi bancare, dar eu vă sfătuiesc să faceți altceva: schimbați acești bani în EUR/USD pentru a vă proteja de riscul valutar și încercați să îi investiți în instrumente sigure precum titlurile de stat (Fidelis aveau o dobândă decentă la EUR, undeva în jur de 1.5%, nu e wow, dar nu e de lepădat). Îi veți putea retrage la nevoie și nu îi lăsați să băltească în conturi fără să producă nimic.

Dacă nu sunteți confortabili cu ideea aceasta, măcar nu îi țineți în RON și schimbați-i în valută.

 

Un mic pont aici, care se potrivește doar oamenilor care știu că în cazul în care își pierd jobul își găsesc rapid altceva (maxim 2-4 săptămâni) sau care au venituri mari și constante: construiți-vă un fond de siguranță minim (maxim 1 lună), iar dacă aveți nevoie de o sumă mai însemnată de bani, folosiți cardurile de credit (și acoperiți apoi datoria din salariile următoare) sau luați direct un credit de nevoi personale.

Care este raționamentul aici? Decât să ai mii de EUR, care nu produc mare lucru, pentru o eventuală cheltuială o dată la X ani (iar după ce îi folosești tot trebuie să reconstruiești acel fond de siguranță), mai bine îi pui la treabă și profiți de ei, iar când chiar apare o nevoie, iei un credit/folosești cardurile de credit, iar costurile asociate cu dobânzile sunt mai mici decât câștigul pe care l-au produs acele mii de EUR pe care le-ai investit. Aveți aici o serie de articole foarte bună despre asta, vi le recomand.

Poate pontul ăsta nu vă surâde, eu doar vă prezint alternative/un alt unghi de a privi lucrurile, faceți ce credeți că este mai bine pentru situația voastră.

 

Nu vă recomand să investiți înainte de a vă construi cele două fonduri. Liniștea psihologică pe care o veți avea este incredibilă, vă asigur.

Totodată, recomand o asigurare de sănătate/viață și una pentru locuință (și eventual mașină). Roagă-te să le ai, dar să nu ai niciodată nevoie de ele, decât invers (totodată, nu uita de asigurarea de călătorie când mergi pe undeva!).

 

Deși subiectul principal al acestui articol îl reprezintă investițiile la bursă (acțiuni), vreau să deschid o paranteză aici și să vorbesc despre câteva instrumente și ce să eviți.

 

Așadar, evită și fugi de:

    •  Fonduri Mutuale manageriate activ/oferite de bănci → au comisioane imense, investesc în fix aceleași instrumente pe care ți le voi prezenta mai jos, dar te taxează de vreo 10-12 ori mai mult. Nu e nevoie să plătești acest cost al ignoranței, doar citește în continuare și educă-te.

    •  Investiții/asigurări unit-linked → comisioane mari, se combină partea investițională cu partea asiguratorie și iese o struțo-cămilă de calitate proastă, sunt foarte greu de înțeles. Dacă vrei asigurare, fă-ți una separat, evită instrumentele Unit-Linked (indiferent de cât încearcă agentul să te convingă -> nu uita că el face comisioane babane din faptul că te prostește)

    •  Forex/Options/CFD-uri → prostii riscante care transformă bursa într-un joc cu sumă nulă, iar când se întâmplă asta și concurezi împotriva unora cu echipe/sisteme de calcul performante/fonduri de miliarde, tu vei fi ăla care pierde mereu

    •  Peer2Peer Lending → o mizerie abjectă, mai ales la noi în Europa cu tot felul de platforme înregistrate prin te miri ce țări (mai ales prin Țările Baltice) unde niște dubioși încearcă să obțină împrumuturi (că nu îi împrumută nicio bancă sau IFN mai decent). Dacă sună prea bine să fie adevărat, probabil este o păcăleală, evită P2P, riscurile sunt enorme, iar randamentele sunt mizerabile în raport cu riscul asumat.

    •  Mărfuri/metale prețioase/cryptomonede → active care nu produc nimic (cryptomonedele sunt scheme ponzi toate, de la A la Z, în forma lor actuală, unele mai spălate, altele scam-uri pe față). Dacă chiar se umflă pipota în tine și crezi că vei deveni Bill Gates peste noapte și te lași sedus de povești de îmbogățire rapidă, riscă doar o mică parte din portofoliu pe cryptomonede (5-10% maxim). Nu te lăsa luat de val, nu da crezare acelor vorbe absolut idioate: "riscă cât ești tânăr pentru că dacă pierzi banii, ai timp să îi faci la loc". Asta este cea mai idioată idee lansată vreodată deoarece banii poți să îi faci la loc, dar timpul pierdut nu îl mai recuperezi, iar timpul este cel mai mare aliat al investitorului obișnuit.

 

Vezi mai jos cum evoluează 2 portofolii:

John care a investit de la 18 la 27 de ani și apoi nu a mai adăugat un șfanț și Erica care "a riscat pentru că era tânără" și care a luat-o de mai multe ori de la 0 și abia de la 28 a investit serios până la 65. Vezi cât e valoarea portofoliului pentru fiecare... asta este puterea dobânzii compuse, doar că are nevoie de timp, așa că nu îți bate joc de el, nu risca aiurea.

 

Totodată, nu investi în viața vieților tale cât trăiești pe pământul ăsta cu bani împrumutați/levier financiar. Niciodată, niciodată, nici măcar o dată!

Asta este o cale sigură spre faliment și eșec, nu risca ce ai pentru ceva ce nu ai nevoie. Nu există nici măcar o metodă de îmbogățire rapidă, dar există zeci și sute de metode de îmbogățire lentă.

 

Investește doar banii de care nu ai nevoie minim 10+ ani. Deși îți voi prezenta metode cât mai sigure de a investi, nimic nu este 100% sigur. Cine spune altceva, vrea să îți vândă ceva sau are un interes ascuns.

Nu uita că cel mai important lucru în investiții este managementul riscului. Ai aici un articol unde intru în detalii, îți recomand cu tărie să îl parcurgi.

 

Înainte de a povesti despre investițiile la bursă, vreau să povestim puțin și despre investițiile imobiliare, boala românului.

Nu uita că cele mai importante 3 lucruri în imobiliare sunt: locația, locația și locația.

 

Dacă simți că nu ești român adevărat până nu investești în niște betoane, atunci fă-o măcar cu cap: gândește-te bine la ce vei face, pune totul pe hârtie, "măsoară de 10 ori și taie o dată".

Mare grijă la riscul geografic, încearcă să te diversifici (acesta fiind singurul free lunch din investiții). Dacă muncești și locuiești în România, mare atenție că dacă mai iei și un imobil, îți concentrezi tot riscul aici.

 

Imobilele sunt ilichide, depinzi foarte mult de momentul de achiziție (și nu poți să intri treptat cu sume mici), la nevoie nu poți să vinzi o parte ca să faci rost de bani, produc bătăi mai mari de cap prin prisma chiriașilor/problemelor acestora, în general, aduc randamente mult mai slabe decât bursa pentru că sunt cumpărate prost și oamenii iau orice rahat și nu pun deloc lucrurile pe hârtie și au un risc mult mai mare decât bursa (da, ai auzit bine, vei vedea mai jos de ce).

Dar imobiliarele au avantajul că nu te tentează în fiecare zi să le vinzi pentru că nu le "vezi" prețul, astfel că ești mult mai puțin predispus să faci prostii.

 

Eu unul nici nu mă gândesc să investesc în imobiliare până nu ajunge portofoliul la cel puțin 2-300k, astfel încât un eventual apartament să reprezinte o mică parte din portofoliu, iar în caz de ceva, să am un management al riscului cât mai bun și să nu mă afecteze prea tare.

 

Ok, hai să închidem toate parantezele și să începem să povestim despre investiții în acțiuni.

Sunt foarte multe strategii solide de a investi în acțiuni, dar cum scopul acestui articol nu este acela de a despica firul în patru și cum devine deja foarte lung, o să vă ofer doar o bază pe care vă puteți construi voi apoi ce doriți și urmați ce strategie credeți că are cel mai mult sens pentru voi/vi se potrivește.

 

E incredibil de greu să oferi sfaturi generale pentru că situația fiecăruia este unică și ce mi se potrivește mie cu siguranță nu se potrivește altora.

Totuși, vreau să vă ofer câteva sfaturi de bun simț și recomandări care să se potrivească cât mai multor oameni.

 

1) Prima întrebare pe care v-aș adresa-o este: "Care este obiectivul pentru care investiți?"

Poate unii vreți să aveți o pensie mai liniștită, alții vreți să atingeți o independență financiară, iar poate alții vor să strângă o anumită sumă de bani pentru o achiziție de o altă natură.

Indiferent ce răspundeți la întrebarea de mai sus, vreau să stabilim un lucru: dacă orizontul vostru investițional nu este de minim 10 ani, vă recomand cu tărie să nu investiți în acțiuni.

 

 

Lucrurile sunt extrem de haotice pe termen scurt și absolut nimeni nu știe ce se va întâmpla în următoarele 6-12-18-24 de luni, dar vă asigur că în 10+ ani, omenirea va fi într-o situație mult mai bună decât în cea de astăzi, iar bursa va fi mai sus.

Cât de sus? Nu știu. Dar cu siguranță mai sus.

Mai mult, bursa nu a produs niciodată în ultimii 150 de ani rezultate negative în orice perioadă de 20 de ani (evident că performanțele trecute nu reprezintă o garanție pentru viitor):

Sursă: Visualcapitalist.com

Totodată, 10 ani reprezintă, în medie, un ciclu economic complet cu o recesiune/criză + perioadă de recuperare + perioadă de creștere. Perioadele de creștere durează, în medie, cam 6-7-8 ani, în timp ce corecțiile/recesiunile/crizele durează cam 1-2 ani, în medie.

Cum ar spune Buffett: "Dacă nu ai de gând să deții ceva pentru 10 ani, nici să nu îndrăznești să o deții pentru 10 minute".

 

Dacă orizontul investițional este mai mic de 10 ani, vă recomand instrumente mai puțin riscante și mai puțin volatile precum titlurile de stat.

 

2) Dacă orizontul investițional este mai mare de 10 ani, următoarea întrebare ar fi: "Ai timp/chef să petreci măcar 10-15h/lună pentru a citi/te informa/educa?"

Majoritatea va răspunde că nu, iar acest lucru este perfect normal și în regulă.

Există o soluție excelentă pentru oamenii cărora nu le pasă ce se întâmplă pe burse sau nu au timp și îți va lua doar 5 min/lună să investești.

 

Această soluție este reprezentată de ETF-uri (Exchange Traded Funds).

Ce este un ETF? Un coș de acțiuni ce urmărește un anumit index/o anumită tematică (S&P500, economia mondială, tech, clean energy etc.). Ai mai multe detalii aici și aici.

Pe site-ul www.justetf.com vei găsi o bază de date cu foarte multe ETF-uri. Atenție că în Europa nu putem cumpăra ETF-uri domiciliate în US pentru că nu sunt UCITS (Undertakings for Collective Investments in Transferable Securities -> google that).

 

Totodată, îți recomand să parcurgi KIID (Key Investor Information Document), iar acolo vei găsi, printre altele:

    •  detalii despre ETF, ce index/tematică urmărește

    •  detalii despre administratorul fondului (de preferat să fie din Irlanda/Luxemburg pentru a minimiza taxele)

    •  care este TER (total expense ratio, variază cam de la 0.07% la 0.25%, față de 2-2.5% cât percep fondurile mutuale de la bănci)

    •  care sunt top holdings

    •  dacă este cu acumulare (reinvestește automat dividendele fără să fie nevoie ca tu să faci ceva - mult mai bune dpdv al taxelor) sau cu distribuire (dividendele sunt distribuite și va trebui să le investești/reinvestești manual sau le cheltuiești)

    •  dacă au replicare fizică sau sintetică (recomand fizică)

    •  care este numărul de companii și capitalizarea (cu cât au AUM - assets under management mai mare, cu atât mai bine)

 

Deși putem discuta de rebalansări, tilt-uri și alte nebuneli de genul acesta, nu ăsta este scopul acestui articol.

Eu te sfătuiesc să alegi 1-2 ETF-uri (de preferat cu acumulare pentru a minimiza taxele) și să investești în ele minim un deceniu, vei fi mulțumit la final.

 

Un punct bun de plecare ar fi următoarele ETF-uri cu acumulare:

    •  pentru a urmări economia mondială: EUNL (denominat în EUR) sau IWDA (denominat în USD)

    •  tot pentru economia mondială: VWCE (denominat în EUR) sau VWRA (denominat în USD)

    •  pentru ceva ce urmărește S&P500: SXR8 (denominat în EUR) sau CSPX (denominat în USD)

 

Dacă ai nevoie de bonds, aruncă-ți un ochi pe EUNA sau VGEA.

 

În ceea ce privește alocarea, în contextul actual unde dobânzile sunt la minime istorice, eu recomand o investiție 100% pe ETF-uri pe acțiuni, dar poate unii nu sunt confortabili cu ideea asta, așa că poate merită să mergeți pe o alocare de 90% ETF acțiuni + 10% ETF bonds (cum recomandă și Buffett) sau o alocare de 80%/20%.

Stați deoparte de prostii de genul 60% acțiuni / 40% bonds, mai ales când aveți 20-30-40 de ani, astea sunt reminiscențe dintr-o vreme când bonds aduceau 6-7%, acum dobânzile sunt minime, iar randamentele sunt minuscule.

 

3) Dacă aveți însă timp/chef să citiți și să vă informați, vreau să vă întreb "dacă credeți că veți avea răbdarea să parcurgeți zeci de rapoarte anuale plictisitoare și analize despre companii?"

Dacă răspunsul este nu, aveți mai sus soluția optimă pentru voi.

Dacă răspunsul este da, atunci vi se deschid mai multe strategii de investiții.

 

Una care mie mi se pare foarte bună, mai ales pentru un rezident român prin pricina taxelor mici, este Dividend Growth Investing (DGI). Am detaliat în acest articol motivele.

Poate nu vă place strategia asta și vreți altceva, e perfect normal și în regulă. Stabiliți planul de bătaie și țineți-vă de el. Poate vreți un mix DGI + acțiuni mai speculative, poate vreți DGI+ETF+altceva șamd. Găsiți ce vi se potrivește, adaptați și fiți flexibili.

Sfatul meu aici: dacă mergeți pe acțiuni individuale, încercați să aveți măcar 30 de companii în portofoliu din diferite sectoare pentru a fi diversificați și încercați să nu aveți mai mult de 5% alocare pe o singură companie pentru a minimiza pierderile în cazurile nefaste.

 

4) Bun, acum se pune întrebarea: "investim, dar până când?"

Dacă mergeți pe ETF-uri, există o metodă de a calcula de câți bani aveți nevoie pentru a atinge independența financiară (dacă ăsta este obiectivul vostru).

Luați suma necesară pentru o lună, o înmulțiți cu 12 și apoi cu 30 ca să ajungeți la valoarea necesară.

 

Un exemplu: dacă avem nevoie de 1.000 EUR/lună, atunci vom avea nevoie de 1.000 * 12 * 30 = 360.000 EUR valoare totală portofoliu (iar când se atinge această sumă, retrageți între 3 și 3.5% din portofoliu).

Raționamentul aici este că banii vă vor ajunge pentru cel puțin 30 de ani, dacă retrageți între 3 și 3.5% și nu veți rămâne fără bani (unii recomandă 4%, dar acel procent poate fi cam mare).

Vă recomand cu tărie această serie de articole, este absolut necesară dacă mergeți pe ETF-uri pentru că sunt detaliate foarte multe aspecte, deși unele articole vor fi puțin mai greoaie.

Totodată, dacă sunteți 100% pe ETF-uri pe acțiuni, vă recomand să rebalansați puțin lucrurile și cu 3-5 ani înainte de a atinge suma care vă permite să fiți independenți financiar, să alocați 10-20% pe bonds pentru a avea o plasă de siguranță în recesiuni/crize și a nu fi nevoiți să vindeți din acțiuni într-un moment prost când ele au scăzut.

Pentru o extra protecție, recomand și o sumă cash care să acopere 12-18-24 de luni, separată de fondurile de urgență sau siguranță (de preferat în EUR/USD, nu în RON, pentru a vă proteja de riscul valutar).

 

Dacă mergeți pe acțiuni individuale, se aplică oarecum raționamentul de mai sus dacă investiți în acțiuni ce nu dau dividende, dar dacă mergeți pe dividende, investiți până ajungeți să generați lunar din dividende suma de care aveți nevoie pentru a vă acoperi cheltuielile.

 

Aici vreau să fac o mică paranteză pentru că noțiunea de independență financiară este înțeleasă diferit.

Mulți oameni cred că independența financiară înseamnă că stai toată ziua pe o plajă, bei cocktailuri și seară te întorci în vila ta cu piscină și 5 Ferrari-uri în garaj.

Din punctul meu de vedere, independent financiar voi fi în momentul când nu va trebui să ridic un deget pentru a-mi plăti ratele la casă, facturile de utilități și cheltuielile legate de mâncare, adică am nevoile de bază acoperite.

Voi încerca să am ceva extra pentru distracții/călătorii, dar acelea nu fac parte din nevoi de bază, din punctul meu de vedere.

 

Totodată, dacă atingi independența financiară, nu înseamnă că stai toată ziua în pat și nu mai faci nimic cu viața ta.

Nu, înseamnă că dacă nu ai chef să muncești, nu o faci. Poate vrei să înveți să cânți la pian sau să stai 6 luni pe o plajă sau să faci voluntariat în Africa șamd.

Cel mai probabil, în momentul când ai nevoile de bază acoperite, vei ajunge să îți descoperi multe pasiuni și chiar să ajungi să faci bani din ele, probabil mai mulți decât atunci când erai angajat. Nu m-ar surprinde deloc să fii în situația asta.

Așadar, hai să evităm să punem semnul egal între independent financiar și viața nu mai are sens, că lucrurile stau fix invers.

 

5) Ok, acum că am vorbit despre instrumentele în care să investim/strategiile pe care să le urmăm, haideți să trecem mai departe.

Pentru a investi pe piețele de capital, avem nevoie de un broker, fiind destul de greu sau aproape imposibil să cumpărăm direct acțiunile unei companii (bine, dacă ești Buffett și ai câteva zeci de milioane de dolari care stau degeaba, e altă poveste).

Ca rezidenți români, nu avem foarte multe opțiuni de brokeri, dar lucrurile arătau mult mai rău acum câțiva ani, așa că nu putem să ne plângem.

 

Haideți să vedem cum alegem un broker și ce opțiuni avem:

    •  în primul rând, ne uităm la ce reputație are brokerul, ce siguranță oferă banilor noștri, care sunt asigurările și ce protecții avem în caz de probleme. Verificați rapoartele anuale ale brokerului (dacă există), verificați cine deține acțiunile (sunt ele în street name cu voi drept beneficiari sau sunt deținute de broker într-un circuit închis?), verificați ce asigurări există (nu uitați că acele asigurări se referă la cash-ul din cont, nu la instrumentele deținute. orice broker care se respectă are activele clienților ținute în conturi separate, iar în caz de probleme, le puteți muta la alt broker), verificați ce spun alți oameni despre acel broker (un loc grozav de început este reddit.com).

    •  în al doilea rând, ne uităm la ce broker se potrivește cel mai bine pentru strategia pe care am ales-o. Dacă mergem pe DGI, de exemplu, avem nevoie de un broker care aplică tratatele de evitare a dublei impuneri și taxează dividendele cu 10% în loc de 30% sau dacă mergem pe investiții externe, nu alegem brokeri din România care au comisioane imense la tranzacție.

    • abia la final ne uităm la taxe și comisioane. Mulți oameni fac greșeala să înceapă cu acest pas și să se îndrepte doar spre brokeri cu comisioane cât mai mici sau 0 (inclusiv eu am făcut greșeala asta), ori asta este complet greșit. Primordială este siguranța banilor voștri, apoi dacă brokerul este potrivit pentru strategia aleasă și abia apoi ne uităm la taxe.

 

Nu există taxe 0, vreau să înțelegeți foarte bine asta. Trebuie să facă și ei bani din ceva, e normal, așa că fie au spread-uri mai mari, fie promovează CFD și alte prostii ca să vă facă să tranzacționați aiurea, fie au asigurări mai proaste și tot așa.

Nu vă bucurați la taxe 0 ca mai apoi să vă dați cu pumnii în cap că ați investit mii sau zeci de mii de EUR și v-ați lăcomit la câțiva EUR/lună comisioane, iar acum când aveți probleme, nu puteți să le rezolvați.

Evitați fintech-urile care au apărut acum ca ciupercile după ploaie, evitați brokerii înregistrați în țări bananiere și paradisuri fiscale, alegeți brokeri înregistrați/autorizați în țări cu puternic istoric capitalist (US, Canada, Germania, Japonia, Australia, Marea Britanie etc.)

 

Recomandările mele de brokeri (această listă poate suferi modificări și nu este exhaustivă, probabil sunt brokeri de care nu am auzit):

    •  dacă mergeți pe ETF-uri, aveți fie Interactive Brokers (despre care am scris aici - variantă excelentă mai ales dacă aveți maxim 25 de ani pentru că au comisioane mai mici sau pentru sume mai mari), fie CapTrader (despre care am scris aici - variantă excelentă dacă investiți sume mai mici de bani), fie XTB (nu e cea mai rea variantă din lume, recomand mai cu jumătate de gură, așa. atenție că au prostul obicei să schimbe comisioanele destul de des, erau 5 EUR/tranzacție când am făcut eu cont acum 2 ani, apoi au schimbat la 10 EUR/tranzacție, iar acum e 0, dar nu m-ar surprinde dacă le schimbă iar pe viitor)

    •  dacă mergeți pe acțiuni individuale din România/BVB, aveți Tradeville, probabil cea mai serioasă variantă pentru BVB/piața internă

    •  dacă mergeți pe acțiuni individuale din afară, aveți fie Interactive Brokers, fie CapTrader (cele două sunt cele mai serioase variante pentru un rezident român)

 

Știu că vor apărea întrebări de genul: "ce părere ai despre brokerul X sau Y". Vă răspund de acum: absolut niciuna, mă doare în cot de tot felul de fintech-uri și mizerii, aveți mai multe detalii aici.

 

Un alt aspect foarte important la acest pas: nu uitați că diversificarea trebuie făcută și în cazul brokerilor, nu vă puneți toate ouăle într-un singur coș. Încercați să diversificați și în privința brokerilor și să aveți măcar 2 pentru că nu se știe niciodată cum unuia îi pică sistemele când ți-e lumea mai dragă sau au probleme etc.

 

6) Ultimul aspect despre care vreau să discutăm aici este reprezentat de taxe.

Cum spune celebra zicală: "Sunt două lucruri de care nu scapă nimeni în viață: de taxe și de moarte".

 

Am povestit aici despre cum completăm declarația unică pentru dividende din străinătate.

Procesul este oarecum similar și pentru "transferul titlurilor de valoare", aveți multe clipuri pe această tema la Luiza pe canal, vi-l recomand. Am văzut și că mai mulți youtuberi au scos recent astfel de clipuri/articole așa că nu mai insist că aveți surse de informare.

 

Vă dau doar niște mici ponturi:

    •  în momentul în care am vândut ceva, acela este un eveniment taxabil și se declară, indiferent dacă am scos banii de la broker sau nu, indiferent dacă i-am reinvestit sau nu. Brokerii trimit rapoartele anuale pe CNP la ANAF, așa că nu vă gândiți să fentați taxele, nu fiți fraieri.

    •  dividendele din RO nu se declară, fiind oprite la sursă, dar dacă dividendele primite sunt mai mari decât 12 salarii minime brute, trebuie să plătim CASS

    •  dividendele din afară se declară, indiferent de sumă și indiferent dacă au fost oprite la sursă sau nu. Dacă brokerul aplică un tratat de evitare a dublei impuneri, atunci declarați dividendele și nu mai plătiți nimic extra. Dacă brokerul nu aplică tratatul, atunci plătiți și 5% în RO.

Un exemplu: am primit dividende de la IBKR din US, ele au fost taxate cu 10%, doar le declar pe declarația unică, dar nu mai plătesc nimic (datorită tratatului dintre RO și US); dar dacă primesc dividende de la XTB din US, ele au fost taxate cu 30%, iar cum XTB nu aplică tratatul, trebuie să mai plătesc și 5% în RO, fiind taxat în total cu 35%!!

    •  declarați pierderile, ele pot fi folosite pentru următorii 7 ani pentru a compensa eventuale profituri și a minimiza taxele

    •  pierderile și profiturile se compensează doar între aceeași categorie de instrumente și aceeași țară. De exemplu, o pierdere pe transferul titlurilor de valoare din US poate fi folosită anul următor pentru a compensa un profit pe transferul titlurilor de valoare din US. Însă o pierdere pe acțiuni din US nu poate compensa un câștig pe acțiuni din UK, fiind țări diferite, iar pentru ele va trebui să aveți două categorii de venit în declarație: una pentru US unde declarați pierderea și una pentru UK unde declarați câștigul și unde plătiți impozit 10% pe profit.

    •  atunci când declarăm ceva, contează țara/rezidența fiscală a instrumentului, nu are importanță de la ce broker am luat, nu are importanță de pe ce bursă am luat. Astfel, pentru ETF-uri trecem țara administratorului de fond (dacă sunt iShares, sunt din Irlanda, de exemplu), iar pentru companii individuale, trecem țara companiei.

 

Sper că nu am ratat nimic la acest capitol.

 

Pasul 3 - Repetă pasul 1 și pasul 2 pentru cel puțin 10-15+ ani

Serios, asta e tot.

Nu ai nevoie să faci nu știu ce giumbușlucuri, trebuie doar să economisești și să investești, atât.

 

Nu uita că "banii pe bursă se fac cu stomacul, nu cu creierul" (Peter Lynch). Nu încerca să fii mai deștept decât prevede legea, stai în banca ta, urmează-ți strategia și investește cu constanță, disciplină și răbdare.

Nu încerca să faci dintr-un leu un milion, n-o să îți iasă, nu te lăsa sedus de povești de îmbogățire rapidă, ține-te de plan, îți garantez că îți vei crește bunăstarea cum nu a visat neam de neamul tău (și vei fi probabil primul din familie care nu se va mai uita la prețuri în supermarket).

 

    •  Vin crize? Perfect, investește în continuare, tocmai ai ocazia să acumulezi mai mult cu aceiași bani investiți.

    •  Nu vin crize? Perfect, investește în continuare.

    •  Vine inflația? Perfect, investește în continuare.

    •  Vine sfârșitul lumii/apocalipsă/război/pandemie? Perfect, investește în continuare.

    •  Nu te panica, nu vinde aiurea, ține-te de strategie și investește în continuare.

 

Corecțiile/crizele sunt parte din ciclurile economice și sunt perfect normale, privește-le drept oportunități cât ești în faza de agonisire.

 

Cel mai greu lucru în investiții este să nu faci nimic stupid și să te ții de plan, așa cum am detaliat în acest articol.

Atunci când investești la bursă, nu trebuie să iei decizii inteligente, trebuie doar să nu iei decizii proaste cum ar spune Charlie Munger (știu, e mai simplu de zis decât de făcut).

 

Comportați-vă ca și cum portofoliul vostru este un business, o mică afacere. Tratați lucrurile cu respect, nu le priviți doar ca pe niște simple litere pe monitor.

Gândiți-vă că aveți zeci/sute/mii de companii care lucrează pentru voi și o sumedenie de oameni care încearcă să vă facă vouă bani.

Aspectul psihologic este incredibil de important atunci când investim, încearcă să nu fii lacom, încearcă să nu fii idiot. Urmează-ți strategia, nu te abate de la ea, nu te lua după tot felul de dobitoci de pe TikTok care au transformat 100$ într-un milion, nu transforma bursa într-un joc cu sumă nulă (făcând trading), nu face market timing că nu funcționează niciodată, investește constant!

 

Câteva sfaturi de la alți oameni mult mai inteligenți decât mine:

1. Atunci când investești la bursă, regula nr. 1 este să nu pierzi bani. Regula nr. 2 este să nu uiți regula nr. 1 - Warren Buffett

2. Banii pe bursă se fac cu stomacul, nu cu creierul - Peter Lynch

3. Nu trebuie să iei constant decizii inteligente, ci trebuie să nu iei decizii proaste - Charlie Munger

4. Mult mai mulți bani s-au pierdut în așteptarea sau în pregătirea pentru o criză, decât în crizele propriu-zise - Peter Lynch (cu alte cuvinte, market timing-ul nu funcționează, nu te încăpățâna și înțelege acest lucru)

5. Banii la bursă nu se fac atunci când cumperi sau când vinzi, ci atunci când aștepți - Charlie Munger

6. În business-ul ăsta, dacă ești foarte bun, le nimerești în 6 din 10 cazuri, nimeni nu le nimerește în 9 din 10 cazuri - Peter Lynch

7. Nu risca niciodată ce ai pentru ceva ce nu ai nevoie - Warren Buffett (totodată, nu alerga după himere și povești de îmbogățire rapidă, nu funcționează niciuna!)

8. E mult mai bine să cumperi o companie grozavă la un preț bun decât o companie bună la un preț grozav - Warren Buffett

9. "Price is what you pay, value is what you get" - Warren Buffett (o să traduc prost, așa că mă abțin aici :D)

10. Doar când mareea se retrage, descoperi cine a înotat gol - Warren Buffett (aluzie la faptul că într-o perioadă de bull market cam oricine și orice vor fi profitabili, dar în perioadele de bear market se separă grâul de neghină)

11. Dacă nu ai de gând să deții o companie timp de 10 ani, nici să nu te gândești să o deții pentru 10 minute - Warren Buffett (merge pe ideea de buy & hold forever, dar asta nu înseamnă că este buy & forget, monitorizează compania în permanență)

12. Time in the market beats timing the market.

 

Ok, ca să sumarizăm poliloghia de mai sus:

1. Cheltuie mai puțin decât câștigi și economisește minim 10% din venituri (crescând ulterior procentul, în funcție de obiective)

2. Investește banii economisiți (dupa ce ai un fond de urgență/siguranță) în ETF-uri precum EUNL sau SXR8. Nu are nici cea mai mică relevanță că investești 100 RON sau 10.000 EUR/lună, important este să o faci și să deprinzi obiceiul ăsta.

3. Repetă pasul 1 și pasul 2 pentru minim 10-15+ ani.

 

Gata, ți-am servit pe tavă toate cursurile de investiții de pe planetă și ți-am economisit câteva sute sau mii de EUR. Cu plăcere. laughing

 

Mă găsiți și pe YOUTUBE

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!