Salutare, salutare!

În articolul de astăzi vreau să vorbim despre Dividend Growth Investing, strategia pe care eu am adoptat-o acum mai bine de un an de zile.

Vă spun sincer că toate traducerile îmi sună puțin forțat, așa că alegeți voi traducerea pe care o considerați cea mai potrivită: Strategia dividendelor crescătoare, strategia dividendelor în creștere, strategia dividendelor crescute...strategia creșterii dividendelor?

Parcă toate sună aiurea, nu știu de ce laughing

Importantă nu este însă traducerea, ci esența strategiei și vreau să vă explic de ce am ales-o și de ce o consider incredibilă, mai ales pentru cineva din România.

 

Mai întâi, trebuie să facem un mic pas în spate și să vă ofer puțin context.

Obiectivul meu este atingerea unei independențe financiare. Acest lucru poate însemna ceva diferit pentru fiecare, dar pentru mine înseamnă că toate cheltuielile recurente sunt acoperite, în mod pasiv, de investiții, iar eu pot să fac ce doresc cu timpul meu: pot să lenevesc pe o plaja 6 luni, pot să îmi urmez vreun hobby, pot să muncesc unde și cât vreau (dacă mai vreau, evident) șamd.

Practic, o libertate financiară care mă eliberează de corporații și tot bullshit-ul aferent cu valori și rahaturi de 2 bani care nu plătesc ratele sau umplu stomacul, șefi/colegi/clienți idioți etc.

 

Atunci când am început să mă informez/educ și să citesc despre finanțe personale, acum mai bine de 2 ani de zile, am înțeles destul de repede faptul că unul dintre cei mai mari dușmani ai investitorilor este emoția umană. Frica sau lăcomia provoacă cele mai mari pierderi și mulți acționează impulsiv atunci când investesc. Trebuia să mă autodisciplinez și să evit un astfel de comportament.

 

Astfel, am încercat să văd avantajele/dezavantajele diferitelor strategii de investiții: value investing (investiția în companii solide ce sunt subevaluate), growth investing (investiția în companii ce au un potențial de creștere ridicat), ETF-uri, trading etc.

Am eliminat rapid trading-ul, strategiile legate de Forex și derivate pentru că am înțeles rapid că nu am nici o șansă pe termen lung să fac bani, astea sunt doar povești frumoase de adormit copii.

 

După ce am citit absolut tot ce am putut găsi despre diferite strategii de investiții pentru omul/investitorul obișnuit, mi-am dat seamă că rezonez cel mai bine cu această strategie denumită Dividend Growth Investing.

 

În ce constă ea?

Folosind niște criterii/indicatori și parcurgând rapoartele financiare ale companiilor din State, investim în entități ce oferă dividende. Aceste dividende sunt apoi crescute în fiecare an.

Adevărata putere a acestei strategii stă în reinvestirea acestor dividende în alte companii asemănătoare și ajungem să primim, practic, dividende la dividende - un mecanism superb unde dobânda compusă este la ea acasă și își face treaba cu brio:

Se generează în acest mod un cashflow pasiv unde banii lucrează 24/7/365 pentru noi și care nu este la fel de tare afectat de crize economice.

Mai mult, nu trebuie să vindem nimic din portofoliul și putem preda ștafeta mai departe generațiilor viitoare.

Este ceva ce mie mi se pare incredibil.

 

De ce doar companii din State?

În general, companiile din State sunt cele mai avantajoase pentru această strategie deoarece ele au o cultură a dividendelor mult mai bine înrădăcinată decât companii din alte țări. Mai mult, taxele sunt mai mici (10%) pentru cineva din România.

Mai există companii de genul acesta prin Canada și prin Europa, dar taxele sunt mult mai mari (15-30%) și randamentele vor fi mult mai mici. Totodată, e mai greu să găsești companii cu un record bun de crescut dividende (peste 25 de ani).

Mulți fac greșeala să creadă că dacă investim doar în State, nu suntem diversificați în restul lumii, dar dacă ne uităm puțin de unde provin veniturile companiilor, vom vedea că majoritatea obțin venituri de peste tot din lume.

 

Vă voi explica mai jos cele mai importante motive pentru care am ales-o:

 

    1) Randamentele generate sunt mari, iar riscul este mic

 

     Nu știu cum sunt alții, dar eu vreau să le ofer banilor mei cea mai bună șansă de a se înmulți cu cel mai mic risc posibil. Astfel, caut întotdeauna să maximizez raportul recompensă/risc. Nu vreau să îmi plasez banii obținuți din greu, după 8-10-12 ore de muncă zilnică în tot felul de instrumente/strategii ce nu îmi oferă un sentiment ridicat de siguranță.

     Nu mă încălzește cu nimic că pot să transform 100$ în 1000$ dacă riscul de a-i pierde este foarte mare.

     Regula nr. 1 a lui Warren Buffett este să nu pierzi niciodată bani. Iar regula nr. 2 este să nu uiți regula nr. 1.

     Așadar, prefer să transform 100$ în 150-200$, dar cu riscuri foarte mici, decât să dau "tunuri". Bursa nu este locul unde poți să faci asta în mod constant, indiferent cât de mult se mint unii și alții în legătură cu asta.

 

     Acest risc scăzut și potențial mare pentru randamente foarte bune l-am găsit în această strategie.

     Deși nu sunt neapărat fanul datelor istorice, importanța lor nu poate fi minimizată: datele istorice oferă o idee generală asupra performanțelor potențiale ale unei strategii, iar dacă ne uităm în spate, companiile care plătesc dividende și le și cresc de la an la an pentru zeci de ani de zile, au cele mai bune performanțe:

 

 

     Dacă ne uităm la ultimii aproximativ 50 de ani, randamentele au fost de 12.9% vs "doar" 12.3% pentru S&P500 ponderat în mod egal. Totodată, volatilitatea este mai mică: atunci când apar recesiunile/crizele economice, companiile ce oferă aceste dividende în creștere scad mai puțin decât restul.

     Poate nu vi se pare mare această diferență de 0.6% între randamente, dar pe termen lung lucrurile arată cam așa:

 

 

     100$ investiți în 1972 și reinvestiți au produs 9568$ pentru cei ce cresc dividendele vs 3512$ pentru S&P 500 ponderat în mod egal. De aproape 3 ori mai mult!

 

 

    2) Generez un cashflow fără să fiu nevoit să vând o parte din portofoliu

 

     Recunosc că mi-a făcut cu ochiul și strategia ETF-urilor: practic, cumperi unități de fond din ETF-uri până ajungi la o anumită sumă, iar apoi retragi 4% din ea în fiecare an.

     În teorie, portofoliul crește cu 6-7-8%/an și nu se termină niciodată, mănânci o felie dintr-un tort din ce în ce mai mare.

     În practică, s-ar putea ca acest 4% să fie cam mare și am dat peste o serie incredibilă de articole, iar autorul a realizat câteva milioane de simulări cu tot felul de scenarii. Îl puteți găsi aici: LINK. Vi le recomand cu căldură. Concluzia este că rata de retragere sigură pentru acest gen de strategie este ceva mai mică, undeva la 3.25-3.5% dacă dorim să nu rămânem fără bani.

 

     Adevărul este că nu am fost niciodată confortabil cu ideea de a vinde o parte din portofoliu. Dacă lucrurile merg bine, de ce mi-aș tăia craca de sub picioare? De ce să vând și să dețin din ce în ce mai puțin acțiuni dintr-o companie?

     Mai mult, dacă vine o perioadă în care bursa stagnează așa cum se întâmplă în Japonia și cum s-a mai întâmplat și prin State? Sau dacă vine o criză economică severă, iar acei 4% se transformă în 8%?

 

     Se strangeau prea mulți de dacă, să fiu sincer. Cu Dividend Growth Investing, cashflow-ul generat prin dividende este relativ constant (poate fluctua, evident, în perioade de crize, dar în general nu scade atât de mult precum prețul acțiunilor) și nu trebuie să vinzi nimic din portofoliu.

     În acest fel, te bucuri de un venit ce crește și ce poate fi pasat mai departe urmașilor.

 

 

    3)  Strategie ce nu necesită (atât de) mult timp, odată ce ai efectuat cercetarea inițială

 

     Este adevărat că ai nevoie, atunci când cercetezi pentru prima oară o companie, să investești 5-10-15-20 de ore pentru a o înțelege pe deplin. În comparație cu a cumpăra în 10 min un ETF, poate părea enorm de mult.

     Ai nevoie de ceva cunoștințe din mai multe domenii (contabilitate, micro/macroeconomie etc.) și acest lucru poate descuraja multă lume. Partea bună este că absolut toate aceste lucruri pot fi învățate și nu sunt atât de complicate precum par la prima vedere.

     Totodată, deși timpul investit poate părea foarte mare, odată ce ai cercetat o companie, treaba ta aproape s-a terminat.

     Tot ce fac eu apoi este să rămân la curent cu raportările anuale. Nu plec urechea și nu dau doi bani pe știrile de pe o zi pe alta: compania X a zis nu știu ce, compania Y a raportat venituri cu 1 cent mai mici decât predicțiile analiștilor, Directorul Z a tras un pârț și alte prostii de genul acesta. Zgomot inutil, așa se numesc toate lucrurile astea, lucruri ce pe termen lung au importanță 0. Companiile solide trec prin perioade bune și mai puțin bune, dar reușesc să crească dividendele în ciuda condițiilor economice, a războaielor, pandemiilor și alte evenimente de genul acesta.

      Mă interesează doar raportul anual și ce se întâmplă cu dividendul: dacă nu este crescut - nu mai adaug acelei poziții, iar dacă este tăiat, vând compania în secunda doi.

      În rest, nu am timp de pierdut cu tot felul de prostii.

 

 

    4) Companiile în care investesc au un business solid, un istoric bun și un management disciplinat

 

     De obicei, companiile selectate pentru această strategie sunt companii ce au un avantaj competitiv foarte mare, companii ce activează în domenii cu o barieră de intrare mare sau care și-au dezvoltat un brand incredibil de puternic, ce este recunoscut de oricine (gândiți-vă la Coca Cola sau la McDonald's și ce nebunia s-a generat în România când au deschis primul restaurant).

     Ele întorc o parte din venituri acționarilor sub formă de dividende, iar acest lucru înseamnă că au un capital mai mic pentru investiții adiționale/dezvoltare/cercetare spre deosebire de companiile ce nu oferă dividende.

     Dar acest lucru nu este neapărat un dezavantaj.

     Atunci când generezi atât de mulți bani și ai un cashflow de miliarde și zeci de miliarde pe lună, de la un punct încolo nu prea ai în ce să mai investești toți banii ăia într-un mod rentabil și care să genereze cu adevărat rezultate bune și este o idee mai bună să distribui o parte din ei acționarilor.

 

     Un exemplu bun aici ar fi Johnson & Johnson (JNJ). După zeci de ani, ei știu foarte bine care este cererea pentru produsele lor și capacitatea lor de producție. Nu are sens să deschidă fabrici doar de dragul de a deschide fabrici pentru că lumea nu va cumpăra 2 sticle de șampon în loc de una și nu se va spăla pe dinți de 5 ori pe zi în loc de 2-3.

     Sigur, dacă cererea crește pot deschide o fabrică, la nevoie, dar nu o fac doar de dragul extinderii.

    

      Așadar, revenind la ideea că aceste companii au mai puțini bani la dispoziție pentru cercetare/dezvoltare/achiziții/investiții poate fi un lucru bun pentru că este eliminată risipa, sunt eliminate achizițiile/ideile proaste și managementul se concentrează doar pe lucrurile cu adevărat valoroase, doar topul ideilor bune. Principiul Pareto în acțiune laughing

      Există o altă abordare, mult mai disciplinată, pentru că altfel riscă să nu mai fie capabili să plătească dividendul și de aici se va declanșa un întreg cerc vicios (fiind chiar și ei, în general, afectați pentru că și ei sunt acționari).

      Totodată, dividendele reprezintă cel mai bun vot de încredere în viitorul companiei. Doar o companie cu venituri solide își poate permite să distribuie dividende și să le și crească. Aici nu mai poți să ascunzi lucruri prin rapoarte cu ajutorul unor contabili pricepuți. Fie ai banii să plătești dividendele, fie nu, lucrurile sunt mult mai transparente.

 

 

Așa cum mă știți, voi prezenta și dezavantajele acestei strategii, pentru că nimic nu este perfect pe lumea asta:

     - în primii 3-5-7 ani rezultatele sunt aproape inexistente, iar acest lucru descurajează. Multă lume nu înțelege/nu are răbdare să lase dobânda compusă să își facă treaba, iar dacă nu ești disciplinat și nu investești și reinvestești tot ce generezi în primii 3-5-7 ani, nu vei avea randamente prea bune. Abia din anul 9-10, lucrurile încep efectiv să decoleze și randamentele sunt incredibile.

     - acțiunile individuale au un risc mai mare decât un ETF. Deși poți să îți creezi un ETF personal (eu am momentan 63 de companii) și să fii diversificat pentru a minimiza riscurile, această strategie va fi puțin mai riscantă decât un ETF tradițional unde ai sute/mii de companii.

     - ai nevoie de ceva mai mulți bani la început. Dacă luăm un preț mediu/acțiune de 100$ și ne gândim să investim în 50 de companii, vom avea nevoie de aproximativ 5000$ pentru a investi în toate. Bineînțeles, nu trebuie să le luăm pe toate odată, construim pozițiile treptat, dar un ETF de genul EUNL, unde o unitate de fond costă 60$, ne oferă din start expunere în câteva mii de companii.

     - dividendele nu reprezintă o certitudine. Deși companiile evită cât pot să taie dividendul și o fac, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, drept ultimă soluție, aceste tăieri există totuși. Dividendele nu sunt garantate, acesta este adevărul, dar dacă ne facem temele și alegem doar companii solide și suntem diversificați, șocul unei tăieri de dividend este redus la minimul posibil.

 

 

Trecând în revistă toate aceste lucruri, această strategie a avut cel mai mult sens pentru mine și de aceea am ales-o.

Dar această strategie nu este pentru toată lumea. Nu este nici o problemă, aveți alternativa ETF-urilor, o variantă foarte, foarte bună de investiție care vă va aduce rezultate bune pe termen lung.

Important este să investiți și să puneți banii la treabă și să vă tratați portofoliul ca pe un business propriu: nu riscați inutil și nu pierdeți bani. Asta este mult mai important decât cât reușiți să câștigați/generați.

 

 

 

Mă găsiți și pe YOUTUBE

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!