Cum Interactive Brokers (IBKR) tocmai au anunțat că vor elimina acel comision de administrare de 10$/E pe lună, vor fi probabil mulți oameni ce își vor deschide conturi la ei.

Am detaliat deja întreg procesul pentru deschiderea unui cont AICI, dar astăzi vreau să vă vin în ajutor în legătură cu procesul de alimentare a contului prin Revolut, acesta fiind probabil pasul unde oamenii întâmpină cele mai multe probleme.

Nu este foarte complicat să depunem bani, dar nu este nici cel mai simplu lucru din lume, iar IBKR au un sistem "interesant" unde mai întâi îi anunțăm printr-o notificare că urmează să depunem bani și abia apoi depunem.

Voi exemplifica printr-un transfer în USD și unul în EUR.

 

Înainte să începem însă: de ce folosim Revolut?

Ei bine, dacă vrem să alimentăm contul cu USD, Revolut este, în momentul de față, cea mai bună variantă prin prisma comisioanelor reduse.

Băncile de la noi încă se află în evul mediu în ceea ce privește transferurile în USD și percep comisioane nesimțite de 20-30$ (știu povestea cu băncile intermediare, nu dau doi bani pe ea și prea puțin îmi pasă, hai să venim în secolul ăsta, vă rog), așa că Revolut este o alternativă mai ieftină.

Mare atenție: nu plimbați prea mulți bani deodată prin Revolut pentru că s-ar putea să vă fie blocat contul și să fiți luați la întrebări pentru a justifica acele sume (ceea ce este și normal până la urmă).

 

La EUR în schimb, avem mai multe variante și putem alege să alimentăm prin Revolut sau prin bănci, comisioanele vor fi destul de mici, transferul fiind unul SEPA.

 

Alte lucruri pe care vreau să le menționez înainte de a intra în subiect:

- dacă depuneți EUR, aceștia vor ajunge repede, în 1-2 zile lucrătoare.

- dacă depuneți USD, aceștia vor ajunge în 1-2 zile lucrătoare, dar apoi veti aștepta 3-5 zile lucrătoare până îi puteți utiliza efectiv.

- dacă depuneți EUR, dar doriți să cumpărați acțiuni din SUA, puteți converti EUR în USD contra unui comision de 2 EUR/tranzacție direct pe platforma IBKR la un curs de schimb foarte bun.

 

Ok, haideți să vedem cum depunem bani la IBKR prin intermediul Revolut:

 

a) Cum depunem USD prin Revolut

 

1) Trebuie să notificăm IBKR că urmează să depunem USD. Astfel, ne logăm în cont, mergem la Transfer & Pay și apoi la Transfer Funds:

 

2) Ajungem aici și alegem Make a deposit:

 

3) Alegem moneda (USD) și metoda prin care transferăm (Bank Wire) și dăm click pe Get Instructions:

4) Ajungem aici unde ni se menționează faptul că doar îi notificăm că urmează să trimitem bani și nu există nicio obligație din partea noastră să și facem asta (notificările expiră în 60 de zile, dacă nu depunem bani). Click pe Get Wire Instructions după ce completăm câmpurile de mai jos:

5) Și ajungem la pagina cea mai importantă (țineți-o la îndemână pentru că veți avea nevoie de ea cât setați beneficiarul la Revolut). Click pe Finish doar după ce terminăm ce avem de făcut pe Revolut:

 

6) După ce am terminat partea asta cu notificarea, ne ducem în contul de USD de pe Revolut și dăm click pe Send:

7) Ajungem la pagina următoare și avem în colț sus New:

8) Ajungem aici și alegem Add a bank recipient (pentru că facem un transfer bancar):