A sosit timpul pentru un alt articol legat de actualizarea lunară.
În primele 8 luni ale anului, S&P500 are o performanță incredibilă de 19.1%, iar cei de la Federal Reserve vor tăia, mai mult ca sigur, ratele de dobândă la întâlnirea din această lună.
Rămâne de văzut dacă vom avea alte tăieri până la finalul anului, dar la cum arată lucrurile acum, sunt șanse destul de mari să avem.
Iată ce acțiuni am vândut și cumpărat în august:
Am venit cu 500$ de acasă și am redistribuit aproape 2.100$ în urma vânzării Intel.
Toate aceste achiziții mi-au mărit dividendele anuale, nete cu aproximativ 43$ (pierdusem 50$ după ce Intel și-a tăiat dividendul, iar achizițiile mi-au adus ~93$ dividende anuale, nete).
Am avut, totodată, și acea boacănă legată de optimizarea fiscală despre care am povestit aici.
În ceea ce privește dividendele, am încasat 260.35$ de la 22 de companii (valorile brute mai jos):
Nu uitați că aveți la dispoziție și portofoliul, unde puteți vedea în timp real toate deținerile.
În comparație cu luna august 2023, dividendele au crescut cu aproximativ 31%, de la 199.37$ la 260.35$.
Graficul arată în felul următor:
Dividendele trimestriale/anuale arată în felul următor (trend-ul este unul crescător, exact cum îmi place să văd):
Iată și o proiecție a dividendelor nete pentru următoarele 12 luni:
Iată ce dividende au fost crescute în luna august:
- MO a anunțat o creștere de 4.1% a dividendului, de la 0.98$ la 1.02$ (un câștig anual de aprox 0.16$). Dețin 65 de acțiuni, deci un total de 10.4$ în plus.
- BR a anunțat o creștere de 10% a dividendului, de la 0.80$ la 0.88$ (un câștig anual de aprox 0.32$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.32$ în plus.
- CSL a anunțat o creștere de 17.7% a dividendului, de la 0.85$ la 1.00$ (un câștig anual de aprox 0.60$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.60$ în plus.
- RGA a anunțat o creștere de 4.7% a dividendului, de la 0.85$ la 0.89$ (un câștig anual de aprox 0.16$). Dețin 7 acțiuni, deci un total de 1.12$ în plus.
- CBOE a anunțat o creștere de 14.6% a dividendului, de la 0.55$ la 0.63$ (un câștig anual de aprox 0.32$). Dețin 10 acțiuni, deci un total de 3.20$ în plus.
- AFG a anunțat o creștere de 12.7% a dividendului, de la 0.71$ la 0.80$ (un câștig anual de aprox 0.36$). Dețin 2 acțiuni, deci un total de 0.72$ în plus.
- WTRG a anunțat o creștere de 6% a dividendului, de la 0.3071$ la 0.3255$ (un câștig anual de aprox 0.0736$). Dețin 10 acțiuni, deci un total de 0.736$ în plus.
- DEO a anunțat o creștere de 5% a dividendului, de la 0.9855$ la 1.0348$ (un câștig anual de aprox 0.1972$). Dețin 2 acțiuni, deci un total de 0.3944$ în plus.
Am primit din toate aceste creșteri aproximativ 17.49$, o sumă pentru care ar fi trebuit să investesc ~500$, dar pe care am primit-o fără să ridic un deget.
Valoarea portofoliului a crescut față de luna trecută cu aproximativ 4.000$ și gravitează în jurul valorii de 133.000$:
Iar performanța vs S&P500 arată în felul următor:
Avem poza asta pentru că îmi este mutat contul de pe IBKR Ungaria pe IBKR Irlanda și nu le merge statistica obișnuită.
Închei, ca de obicei, prin a vă spune că voi investi ca și până acum: disciplinat, constant și cu răbdare, indiferent dacă vine sfârșitul lumii sau nu.
Pentru că asta este singura șansă a investitorului obișnuit de a-și crește bunăstarea: folosind timpul în avantajul său.
Mă găsiți pe YOUTUBE și pe Discord
Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!