Băi, dar repede a mai trecut ianuarie.
Parcă ieri începeam anul, dar timpul ăsta zboară imediat.
Ianuarie a fost o lună plină, am avut o mini-revoltă în State, campania de vaccinare de la noi este în plină desfășurare și ne descurcăm mult mai bine decât mă așteptam, iar bursa a avut parte de un eveniment ce va avea cu siguranță urmări în modul cum investim - mă refer bineînțeles la ce s-a întâmplat cu GME și lăcomia hedge fund-urilor.
În ianuarie am investit aproximativ 1.100$ în următoarele companii:
Am menționat într-un articol mai vechi că voiam să cumpăr AFL (și probabil o voi lua în februarie), dar am găsit o oportunitate și mai bună și anume Hormel Foods (HRL) și am cumpărat o acțiune.
Toate aceste achiziții mi-au adus un plus de aproximativ 38$ la dividendele mele anuale, nete.
Am încasat în luna ianuarie 47.9$ de la 26 de companii.
Găsiți toate dividendele primite în portofoliu.
În comparație cu luna ianuarie 2020, dividendele au crescut cu 1177%, de la 3.75$ la 47.90$.
Vom mai avea 1-2 luni în care procentele vor fi foarte mari pentru că sumele absolute sunt mici.
Graficul arată în felul următor:
Trendul este unul crescător, iar asta este tot ce contează:
Iată ce dividende au fost crescute în luna ianuarie:
- CMCSA a anunțat o creștere de 8.7% a dividendului, de la 0.23$ la 0.25$ (un câștig anual de 0.08$). Dețin 9 acțiuni, deci un total de 0.72$ în plus.
- OZK a anunțat o creștere de 0.9% a dividendului, de la 0.275$ la 0.2775$ (un câștig anual de 0.01$). Dețin 7 acțiuni, deci un total de 0.07$ în plus. Este o creștere anemică, dar OZK obișnuiește să aibă cam 4 creșteri pe an.
- PII a anunțat o creștere de 1.6% a dividendului, de la 0.62$ la 0.63$ (un câștig anual de 0.04$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.04$ în plus. O creștere sub așteptări.
- ADM a anunțat o creștere de 2.8% a dividendului, de la 0.36$ la 0.37$ (un câștig anual de 0.04$). Dețin 3 acțiuni, deci un total de 0.12$ în plus.
- FAST a anunțat o creștere de 12% a dividendului, de la 0.25$ la 0.28$ (un câștig anual de 0.12$). Dețin 2 acțiuni, deci un total de 0.24$ în plus.
- KMB a anunțat o creștere de 6.5% a dividendului, de la 1.07$ la 1.14$ (un câștig anual de 0.28$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.28$ în plus.
- LHX a anunțat o creștere de 20% a dividendului, de la 0.85$ la 1.02$ (un câștig anual de 0.68$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.68$ în plus. 13% anul trecut și 20% anul acesta... fără cuvinte, superb.
- INTC a anunțat o creștere de 5.3% a dividendului, de la 0.33$ la 0.3475$ (un câștig anual de 0.07$). Dețin 6 acțiuni, deci un total de 0.42$ în plus. O creștere decentă, dar nimic grozav aici.
Ianuarie cred că a fost printre lunile care au avut cele mai multe creșteri de dividend din ultimul deceniu, dacă nu chiar cea care a avut cele mai multe.
Ăsta este un semnal că managementul acestor companii este dispus să lărgească puțin cureaua și cred că ne așteaptă un an bun pentru companiile de genul acesta.
Am primit din toate aceste creșteri aproximativ 2.57$, o sumă pentru care ar fi trebuit să investesc cam 70-80$.
Valoarea portofoliului a crescut cu aproximativ 1.000$ față de luna decembrie și gravitează în jurul valorii de 16.500$:
Toată nebunia cu GME a adus un alt val de investitori pe burse, dar aveți grijă în ce vă plasați banii.
Deși GME este o mișcare împotriva lăcomiei Wall Street-ului și este o situație unică, alte companii precum NOK, BB, BBBY etc. au șanse mici să ajungă precum GME, nu vă lăsați seduși de povești de îmbogățire rapidă.
Eu voi investi ca și până acum: constant, disciplinat și cu răbdare deoarece nu există metode de îmbogățire rapidă, dar există sute de metode de îmbogățire lentă.
Mă găsiți și pe YOUTUBE
Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!