Iată că am ajuns și la ultima actualizare pentru anul acesta, un an care a trecut mult prea repede, cel puțin pentru mine
După creșterile fantastice din anii anteriori, S&P500 a încheiat 2022 cu o performanță de -18.11% (dividendele sunt incluse), cea mai proastă performanță din 2008 încoace și doar al doilea an încheiat pe minus din 2008 încoace (celălalt an încheiat pe minus a fost în 2018 când S&P500 TR a fost -4.38%). Datele le găsiți aici.
Iată care au fost ultimele tranzacții din 2022:
Am investit aproape 4.700$, iar toate aceste achiziții au adus un plus de aproximativ 100$ la dividendele mele anuale, nete.
În ceea ce privește dividendele, am încasat 288.40$ de la 41 de companii (valorile brute mai jos), un nou record:
Nu uitați că aveți la dispoziție și portofoliul, unde puteți vedea în timp real toate deținerile.
În comparație cu luna decembrie 2021, dividendele au crescut cu aproximativ 142%, de la 119.33$ la 288.40$.
Graficul arată în felul următor:
Trendul este unul crescător, iar asta este tot ce contează, așa cum spun de fiecare dată:
Iată ce dividende au fost crescute în luna decembrie:
- O a anunțat o creștere de 0.2% a dividendului, de la 0.2480$ la 0.2485$ (un câștig anual de 0.002$). Dețin 35 de acțiuni, deci un total de 0.07$ în plus. Este cea de-a patra creștere a celor de la Realty Income, companie ce și-a mărit dividendul cu 0.8% în acest an, per total.
- WPC a anunțat o creștere de 0.4% a dividendului, de la 1.061$ la 1.065$ (un câștig anual de 0.016$). Dețin 3 acțiuni, deci un total de 0.048$ în plus. Este cea de-a patra creștere a celor de la WPC, companie ce și-a mărit dividendul cu 0.95% în acest an, per total.
- BMY a anunțat o creștere de 5.6% a dividendului, de la 0.54$ la 0.57$ (un câștig anual de 0.12$). Dețin 25 acțiuni, deci un total de 3$ în plus.
- SEIC a anunțat o creștere de 7.5% a dividendului, de la 0.40$ la 0.43$ (un câștig anual de 0.06$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.06$ în plus.
- AMGN a anunțat o creștere de 9.8% a dividendului, de la 1.94$ la 2.13$ (un câștig anual de 0.76$). Dețin 7 acțiuni, deci un total de 5.32$ în plus.
- AVGO a anunțat o creștere de 12.2% a dividendului, de la 4.10$ la 4.60$ (un câștig anual de 2.00$). Dețin 5 acțiuni, deci un total de 10$ în plus.
- MA a anunțat o creștere de 16.3% a dividendului, de la 0.49$ la 0.57$ (un câștig anual de 0.32$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.32$ în plus.
- AMT a anunțat o creștere de 6.1% a dividendului, de la 1.47$ la 1.56$ (un câștig anual de 0.36$). Dețin 4 acțiuni, deci un total de 1.44$ în plus. Este și aici cea de-a patra mărire din acest an, dividendele crescând cu 12.2% față de anul trecut, per total.
Am primit din toate aceste creșteri aproximativ 20.26$, o sumă pentru care ar fi trebuit să investesc ~500-600$, sumă pe care am primit-o fără să ridic un deget.
Valoarea portofoliului a crescut cu aproximativ 2.000 USD față de luna noiembrie și gravitează în jurul valorii de 78.300$:
Iar performanța vs S&P500 arată în felul următor (nu că aș da 2 bani pe aceste comparații), fără a ține cont de dividende:
Închei, ca de obicei, prin a vă spune că voi investi ca și până acum: disciplinat, constant și cu răbdare, indiferent dacă vine sfârșitul lumii sau nu.
Pentru că asta este singura șansă a investitorului obișnuit de a-și crește bunăstarea: folosind timpul în avantajul său.
Se anunță un 2023 dificil, vedem cum vor evolua lucrurile.
Mă găsiți și pe YOUTUBE
Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!