Continuăm seria articolelor unde alcătuiesc un top al companiilor, iar astăzi vorbim despre top 5 companii în funcție de rata de creștere a dividendului din ultimii 3 ani, dar cu un randament al dividendului de minim 3%.

Au fost câțiva urmăritori ce mi-au cerut un randament mai mare al dividendului pentru companiile din articolul/clipul anterior, așa că acum am selectat companii ce au un dividend de aproape 2 ori mai mare decât S&P500 (1.51% la momentul scrierii acestui articol).

Creșterea dividendului este un lucru extrem de important în strategia pe care o urmez și pune termenul de Growth în Dividend Growth Investing, iar zona mea favorită este reprezentată de companii ce au un randament al dividendului între 2-4% și reușesc să își mărească dividendul cu 5-7%/an.

 

Înainte să începem, pentru a răspunde la eventualele întrebări care pot apărea, vă recomand să parcurgeți acest articol, unde explic mai multe lucruri despre universul din care îmi selectez companiile și de ce unele apar și altele nu.

Totodată, vreau să subliniez că aceste companii le voi menționa strict pentru a le aduce în atenția voastră și nu drept recomandare de achiziție. Folosiți informațiile de mai jos ca punct de plecare, faceți-vă propriile analize și evaluări și vedeți dacă are sens să le cumpărați sau nu.

 

Haideți să vedem care sunt cele 5 companii:

 

    5)  Începem cu locul 5 unde îi găsim pe cei de la Amgen Inc. (AMGN), o companie din sectorul healthcare ce și-a mărit dividendul în ultimii 11 ani, iar ultima creștere de dividend a fost de 10.2%.

 

 

 

    4)  Rămânem în același sector, iar pe locul 4 se situează AbbVie Inc. (ABBV). Și-au mărit dividendul în ultimii 10 ani (sau 50 dacă luăm în calcul și istoricul companiei din care s-a rupt: Abbott Laboratories (ABT) ), iar ultima creștere de dividend a fost de 8.5%.

 

 

 

    3)  Pe locul 3 îi găsim pe cei de la JPMorgan Chase & Co. (JPM), cea mai mare instituție bancară din SUA. Ei și-au mărit dividendul în ultimii 11 ani, iar ultima creștere de dividend a fost de 11.1%.

 

 

 

    2)  Rămânem tot în sectorul financiar, iar pe locul secund se clasează T. Rowe Price Group, Inc. (TROW). Ei și-au mărit dividendul pentru ultimii 36 ani, iar ultima creștere de dividend a fost de 11.1%. Observăm că P/OpCF și P/FCF au valori de ridicate, dar asta pentru că avem 2 ani mai ciudați (2016 și 2017) ce trag media mult în sus - de aceea este extrem de important să nu ne bazăm doar pe niște indicatori și să investigăm în detaliu.

 

 

 

    1)  Iar pe primul loc îi regăsim pe cei de la Best Buy Co., Inc. (BBY), o companie din Consumer Discretionary ce comercializează tot felul de produse electronice și gadget-uri. Ei și-au mărit dividendul în ultimii 19 ani, iar ultima creștere de dividend a fost de 25.7%!

 

 

Cam acestea a fost topul celor 5 companii cu cele mai mari rate de creștere a dividendului în ultimii 3 ani, ce au un randament al dividendului de minim 3%.

 

 

 

Mă găsiți și pe YOUTUBE

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!