Nu cred că e un secret pentru nimeni faptul că sunt un mare fan Warren Buffett și încerc să învăț cât mai multe lucruri de la el.

Un punct solid de plecare îl reprezintă scrisorile lui, scrisori pe care le puteți găsi aici.

Nu degeaba v-am recomandat în articolul legat de resurse de investiții să le parcurgeți - conțin o grămadă de lecții, greșeli și sfaturi solide de la oracolul din Omaha și veți deveni, fără nici cea mai mică urmă de dubiu, investitori mai buni.

 

Astăzi vreau să vă prezint sfaturile și lecțiile care mie mi s-au părut mai importante sau demne de menționat din toate scrisorile lui Warren Buffett (inclusiv cele din perioada de dinainte de 1977).

 

Am decis să le pun în ordine cronologică pentru a fi puțin mai ușor de urmărit:

 

    1.  Primul sfat vine din scrisoarea din anul 1961:

 

You will not be right simply because a large number of people momentarily agree with you. You will not be right simply because important people agree with you. In many quarters the simultaneous occurrence of the two above factors is enough to make a course of action meet the test of conservatism. You will be right, over the course of many transactions, if your hypotheses are correct, your facts are correct, and your reasoning is correct. True conservatism is only possible through knowledge and reason. Our job is to pile up yearly advantages over the performance of the Dow without worrying too much about whether the absolute results in a given year are a plus or a minus. I would consider a year in which we were down 15% and the Dow declined 25% to be much superior to a year when both the partnership and the Dow advanced 20%.

 

E irelevant câți oameni cumpără sau vând aceeași acțiune sau cât de importanți sunt ei (sunt o grămadă de oameni care se iau dupa Buffett, Munger, Ackman, Terry Smith etc.). Tot ce e important este să îți faci temele și să ai argumentele/raționamentul corect (aviz celor ce fac stock picking fără a citi un singur raport anual... sunt enorm de mulți investitori în situația asta).

Totodată, Buffett consideră că e bine să ai o performanță apropiată de indicele urmărit într-un bull market (de preferat, să fii foarte aproape), dar e mult mai bine să îl bați într-un an negativ (chiar dacă portofoliul tău scade mai puțin decât indicele SAU este pozitiv când indicele este negativ).

 

 

    2.  Următorul sfat vine din scrisorile din 1977 și 1979:

 

 

Except for special cases (for example, companies with unusual debt-equity ratios or those with important assets carried at unrealistic balance sheet values), we believe a more appropriate measure of managerial economic performance to be return on equity capital. We select our marketable equity securities in much the same way we would evaluate a business for acquisition in its entirety. We want the business to be (1) one that we can understand, (2) with favorable long-term prospects, (3) operated by honest and competent people, and (4) available at a very attractive price. We ordinarily make no attempt to buy equities for anticipated favorable stock price behavior in the short term. In fact, if their business experience continues to satisfy us, we welcome lower market prices of stocks we own as an opportunity to acquire even more of a good thing at a better price.

 

The primary test of managerial economic performance is the achievement of a high earnings rate on equity capital employed (without undue leverage, accounting gimmickry, etc.) and not the achievement of consistent gains in earnings per share.

 

Aflăm ceva interesant din scrisoarea lui Buffett din 1977 (lucru întărit și în cea din 1979, dar și cu alte ocazii): dacă vrem să evaluăm performanța conducerii (și a companiei, implicit, până la urmă), un indicator bun ar fi ROCE (return on capital employed) care se calculează drept EBIT / (Total Assets - Current Liabilities) și nu EPS-ul.

 

Totodată, ne spune și care sunt principalele criterii folosite pentru a selecta companii: (1) o companie/business pe care îl putem înțelege, (2) cu perspective bune, pe termen lung, (3) manageriată de oameni onești și competenți, (4) ce se află la un preț atrăgător. Atât de simplu, dar ne place să complicăm teribil lucrurile și să investim în tot felul de companii pe care nu le înțelegem, conduse de niște mercenari. Berkshire nu este interesată să cumpere acțiuni pentru evoluții favorabile, pe termen scurt, ale prețului. Din contră, atâta timp cât business-ul performează, ei chiar își doresc prețuri mici (mentalitatea corectă pe care ar trebui să o adoptăm și noi în faza de acumulare, dacă chiar vrem să ne numim investitori).

 

 

    3.  Sărim puțin niște ani și ajungem în 1986:

 

 

This statement in no way translates into a stock market prediction: we have no idea - and never have had - whether the market is going to go up, down, or sideways in the near- or intermediate term future. What we do know, however, is that occasional outbreaks of those two super-contagious diseases, fear and greed, will forever occur in the investment community. The timing of these epidemics will be unpredictable. And the market aberrations produced by them will be equally unpredictable, both as to duration and degree. Therefore, we never try to anticipate the arrival or departure of either disease. Our goal is more modest: we simply attempt to be fearful when others are greedy and to be greedy only when others are fearful.

 

Probabil una din primele mențiuni ale celebrei zicale. Berkshire nu dă doi bani pe ce se întâmplă pe burse, pe termen scurt. Ei doar încearcă să fie temători/prudenți când ceilalți sunt lacomi și lacomi când restul sunt temători.

 

 

    4.  Urmează una din scrisorile mele preferate, cea din 1987, plină de o grămadă de lecții și sfaturi:

 

Severe change and exceptional returns usually don't mix. Most investors, of course, behave as if just the opposite were true. That is, they usually confer the highest price-earnings ratios on exotic-sounding businesses that hold out the promise of feverish change. That prospect lets investors fantasize about future profitability rather than face today's business realities. For such investor-dreamers, any blind date is preferable to one with the girl next door, no matter how desirable she may be. Experience, however, indicates that the best business returns are usually achieved by companies that are doing something quite similar today to what they were doing five or ten years ago. That is no argument for managerial complacency. Businesses always have opportunities to improve service, product lines, manufacturing techniques, and the like, and obviously these opportunities should be seized. But a business that constantly encounters major change also encounters many chances for major error. Furthermore, economic terrain that is forever shifting violently is ground on which it is difficult to build a fortress-like business franchise. Such a franchise is usually the key to sustained high returns.

 

 

Foarte interesant cum începe nenea Buffett. Cică schimbările majore și randamentele excepționale nu prea coexistă, dar majoritatea investitorilor se comporta ca și cum așa ar sta lucrurile și cumpără în prostie toate pocnitorile care promit marea cu sarea și cum vor revoluționa ei X lucru sau domeniu (vedem clar cum companiile auto au fost investiții groaznice, companiile aeriene de asemenea, iar de bula dot.com nu cred că are rost să vorbim - asta în ciuda faptului că automobilul, avionul și internetul au revoluționat lumea).

El ne sfătuiește, dacă vrem randamente cât mai bune, să căutăm, mai degrabă, companii ce fac azi ceea ce făceau și acum 5 sau 10 ani (sigur, nu trecem nici în extrema cealaltă unde nu mai inovăm/ne îmbunătățim business-ul deloc), iar ce vrea să sublinieze este că dacă mereu revoluționezi lucrurile sau ești într-un sector atât de schimbător, va fi foarte greu să îți creezi avantaje competitive care să îți permită să ai randamente mari.

 

 

Whenever Charlie and I buy common stocks for Berkshire's insurance companies (leaving aside arbitrage purchases, discussed later) we approach the transaction as if we were buying into a private business. We look at the economic prospects of the business, the people in charge of running it, and the price we must pay. We do not have in mind any time or price for sale. Indeed, we are willing to hold a stock indefinitely so long as we expect the business to increase in intrinsic value at a satisfactory rate. When investing, we view ourselves as business analysts - not as market analysts, not as macroeconomic analysts, and not even as security analysts. Our approach makes an active trading market useful, since it periodically presents us with mouth-watering opportunities. But by no means is it essential: a prolonged suspension of trading in the securities we hold would not bother us any more than does the lack of daily quotations on World Book or Fechheimer. Eventually, our economic fate will be determined by the economic fate of the business we own, whether our ownership is partial or total.

 

Apoi ne vorbește despre mentalitatea potrivită atunci când achiziționăm companii: cea a unui om de business, nu a unui speculator, nu a unui macroeconomist sau analist de acțiuni. Totodată, nu au nicio problemă să țină în portofoliu acea acțiune pentru totdeauna, dacă teza investițională este respectată, iar business-ul crește cu o rată satisfăcătoare și nu au nicio problemă dacă bursa s-ar închide pentru o perioadă.

Dar câți oare gândesc așa? Extrem de puțini, din păcate, iar mulți, atunci când cumpără o acțiune, văd doar niște litere pe un ecran și se raportează aproape mereu doar la preț. Dacă a crescut, atunci au fost inspirați și viceversa, fără a analiza două secunde business-ul și a înțelege că cele două nu sunt mereu într-o sincronizare perfectă. Pe termen lung, însă, cotația de la bursă va urmări evoluția business-ului.

 

 

 

Ben Graham, my friend and teacher, long ago described the mental attitude toward market fluctuations that I believe to be most conducive to investment success. He said that you should imagine market quotations as coming from a remarkably accommodating fellow named Mr. Market who is your partner in a private business. Without fail, Mr. Market appears daily and names a price at which he will either buy your interest or sell you his. Even though the business that the two of you own may have economic characteristics that are stable, Mr. Market's quotations will be anything but. For, sad to say, the poor fellow has incurable emotional problems. Mr. Market is there to serve you, not to guide you. It is his pocketbook, not his wisdom, that you will find useful. If he shows up some day in a particularly foolish mood, you are free to either ignore him or to take advantage of him, but it will be disastrous if you fall under his influence. Indeed, if you aren't certain that you understand and can value your business far better than Mr. Market, you don't belong in the game.

 

 

Iată și referința celebră legată de Mr. Market, nebunul care îți aruncă în fiecare zi niște prețuri. Dar trebuie să nu uităm că nu trebuie să ne luăm după el, nu ne ghidează în vreun fel, ci ar trebui să îl ignorăm, atunci când este cazul și să nu ne lăsăm influențați de instabilitatea lui emoțională. Iar dacă nu înțelegi business-ul în care investești și nu încerci să îl evaluezi o idee mai bine decât piața, probabil ar trebui să nu investești în business-ul respectiv.

 

 

The value of market esoterica to the consumer of investment advice is a different story. In my opinion, investment success will not be produced by arcane formulae, computer programs or signals flashed by the price behavior of stocks and markets. Rather an investor will succeed by coupling good business judgment with an ability to insulate his thoughts and behavior from the super-contagious emotions that swirl about the marketplace. In my own efforts to stay insulated, I have found it highly useful to keep Ben's Mr. Market concept firmly in mind. Following Ben's teachings, Charlie and I let our marketable equities tell us by their operating results - not by their daily, or even yearly, price quotations - whether our investments are successful. The market may ignore business success for a while, but eventually will confirm it. As Ben said: "In the short run, the market is a voting machine but in the long run it is a weighing machine." The speed at which a business's success is recognized, furthermore, is not that important as long as the company's intrinsic value is increasing at a satisfactory rate. In fact, delayed recognition can be an advantage: It may give us the chance to buy more of a good thing at a bargain price.

 

 

Apoi Buffett ne spune că succesul în investiții nu este datorat unei formule magice, a vreunui algoritm sau semnal produs de mișcarea prețurilor. Succesul în investiții vine ca urmare a unui raționament corect dublat de abilitatea de a ne izola gândirea și comportamentul de vârtejul de emoții al burselor.

Astfel, Buffett și Munger se uită la rezultatele companiilor pe care le dețin, nu la prețul lor, iar o companie al cărei business evoluează foarte bine, dar piața vede mai greu acest lucru ar trebui să fie de dorit pentru că putem acumula un business bun la un preț modic.

Nu trebuie să uităm că pe termen scurt piața este haotică precum o mașinărie de vot, unde ce este popular contează mai degrabă, dar pe termen lung este precisă precum un cântar.

 

 

 

We need to emphasize, however, that we do not sell holdings just because they have appreciated or because we have held them for a long time. (Of Wall Street maxims the most foolish may be "You can't go broke taking a profit."). We are quite content to hold any security indefinitely, so long as the prospective return on equity capital of the underlying business is satisfactory, management is competent and honest, and the market does not overvalue the business.

 

 

Iarăși foarte interesant să auzim faptul că una din cele mai prostești expresii de pe Wall Street este că nu ai cum să ajungi falit, dacă mai vinzi pe profit, din când în când.

De ce e prostească? Pentru că de multe ori ajungem să ne pedepsim câștigătorii și realocăm banii în pierzători și nu ai cum să îți înmulțești banii de 10 ori pe o companie, dacă tu o vinzi de fiecare dată când se dublează. Buffett spune că ei nu vând doar pentru că ceva s-a apreciat în preț, ci sunt perfect ok să dețină o acțiune pe termen lung, dacă încă are un ROCE bun, management competent și nu este foarte supraevaluată (deși eu cu ultima parte sunt parțial de acord pentru că supraevaluarea de azi poate fi subevaluarea sau fair value de mâine).

 

 

    5.  În scrisoarea din 1988, alta foarte bună, aflăm următoarele:

 

 

In 1988 we made major purchases of Federal Home Loan Mortgage Pfd. (“Freddie Mac”) and Coca Cola. We expect to hold these securities for a long time. In fact, when we own portions of outstanding businesses with outstanding managements, our favorite holding period is forever. We are just the opposite of those who hurry to sell and book profits when companies perform well but who tenaciously hang on to businesses that disappoint. Peter Lynch aptly likens such behavior to cutting the flowers and watering the weeds.

 

 

Cumva în completarea celor spuse în 1987, Buffett spune din nou că nu își pedepsește câștigătorii și îl citează pe Lynch care spune că e ca și cum ai tăia florile și ai uda buruienile.

 

 

The preceding discussion about arbitrage makes a small discussion of “efficient market theory” (EMT) also seem relevant. This doctrine became highly fashionable - indeed, almost holy scripture in academic circles during the 1970s. Essentially, it said that analyzing stocks was useless because all public information about them was appropriately reflected in their prices. In other words, the market always knew everything. As a corollary, the professors who taught EMT said that someone throwing darts at the stock tables could select a stock portfolio having prospects just as good as one selected by the brightest, most hard-working security analyst. Amazingly, EMT was embraced not only by academics, but by many investment professionals and corporate managers as well. Observing correctly that the market was frequently efficient, they went on to conclude incorrectly that it was always efficient. The difference between these propositions is night and day.

In my opinion, the continuous 63-year arbitrage experience of Graham-Newman Corp. Buffett Partnership, and Berkshire illustrates just how foolish EMT is. (There’s plenty of other evidence, also.) While at Graham-Newman, I made a study of its earnings from arbitrage during the entire 1926-1956 lifespan of the company. Unleveraged returns averaged 20% per year.

 

 

Buffett discută și despre teoria piețelor eficiente, o porcărie sinistră luată drept literă de lege, mai ales în anii '70 conform căreia e inutil să analizezi companii deoarece toate informațiile sunt deja reflectate în preț, în mod corect. Doar că teoria e teorie și practica e practică și deși piețele sunt, în majoritatea timpului, eficiente, nu sunt în permanență eficiente, o diferență colosală, după cum ne spune Buffett.

 

 

    6.  Urmează scrisoarea din 1989:

 

 

If you buy a stock at a sufficiently low price, there will usually be some hiccup in the fortunes of the business that gives you a chance to unload at a decent profit, even though the long- term performance of the business may be terrible. I call this the "cigar butt" approach to investing. Unless you are a liquidator, that kind of approach to buying businesses is foolish. First, the original "bargain" price probably will not turn out to be such a steal after all. In a difficult business, no sooner is one problem solved than another surfaces - never is there just one cockroach in the kitchen. Second, any initial advantage you secure will be quickly eroded by the low return that the business earns. Time is the friend of the wonderful business, the enemy of the mediocre. I could give you other personal examples of "bargain- purchase" folly but I'm sure you get the picture: It's far better to buy a wonderful company at a fair price than a fair company at a wonderful price. Charlie understood this early; I was a slow learner. But now, when buying companies or common stocks, we look for first-class businesses accompanied by first- class managements.

I've said many times that when a management with a reputation for brilliance tackles a business with a reputation for bad economics, it is the reputation of the business that remains intact. I just wish I hadn't been so energetic in creating examples.

 

Oracolul din Omaha începe prin a ne explica de ce metoda lui inițială de investiții, acel "muc de țigară" din care mai tragi un ultim "fum", nu este deloc una înțeleaptă sau profitabilă pentru că mereu vor apărea probleme la acel gen de companii, probleme ce nu pot fi mereu prevăzute și ne mănâncă din randament. Astfel, timpul trece în avantajul unui business bun și în dezavantajul unuia mediocru, așa că mai bine cumperi o companie bună la un preț decent, decât o companie decentă la un preț bun. Iar indiferent cât de bun e managementul companiei, nu va reuși să întoarcă corabia, dacă sectorul de activitate sau business-ul este unul cu marje/randamente proaste (vezi și ce i s-a întâmplat lui Warren Buffett cu Berkshire la începuturi și cât de dur a fost industria textilă).

 

 

A further related lesson: Easy does it. After 25 years of buying and supervising a great variety of businesses, Charlie and I have not learned how to solve difficult business problems. What we have learned is to avoid them. To the extent we have been successful, it is because we concentrated on identifying one-foot hurdles that we could step over rather than because we acquired any ability to clear seven-footers. The finding may seem unfair, but in both business and investments it is usually far more profitable to simply stick with the easy and obvious than it is to resolve the difficult.

 

 

Suntem sfătuiți să evităm problemele greu de rezolvat (nu e ca și cum primim o medalie, până la urmă) și să rămânem la business-uri ușor de înțeles. Evident, mulți caută mereu avioane și tot felul de companii minune, ignorând companii mai ușor de înțeles precum McDonalds, Coca Cola, Pepsi, Altria și așa mai departe.

 

 

    7.  În scrisoarea din 1990 avem un sfat scurt și la obiect:

 

 

We will be buying businesses - or small parts of businesses, called stocks - year in, year out as long as I live (and longer, if Berkshire's directors attend the seances I have scheduled). Given these intentions, declining prices for businesses benefit us, and rising prices hurt us. The most common cause of low prices is pessimism - some times pervasive, some times specific to a company or industry. We want to do business in such an environment, not because we like pessimism but because we like the prices it produces. It's optimism that is the enemy of the rational buyer.

 

 

Din păcate, bursa este singurul loc unde lumea fuge mâncând pământul, atunci când avem parte de reduceri și se îmbulzesc toți să cumpere atunci când prețurile cresc la cer, fix invers decât ar trebui să se întâmple. Buffett subliniază faptul că un mediu plin de pesimism este propice sau mai de dorit decât unul plin de optimism unde toate acțiunile au evaluări nesustenabile (vezi ce se întâmplă în perioada asta cu Tesla, după alegerea lui Trump).

 

 

    8.  Nu vă recomand scrisoarea din 1992, dacă aveți încă falsa impresie că "value" și "growth" sunt două stiluri în opoziție. Avem o adevărată lecție de business din partea lui Buffett, una de care ar avea nevoie 99% din investitori și analiști (mai ales cei de pe Wall Street):

 

 

Our equity-investing strategy remains little changed from what it was fifteen years ago, when we said in the 1977 annual report. Because of both market conditions and our size, we now substitute "an attractive price" for "a very attractive price."

But how, you will ask, does one decide what's "attractive"? In answering this question, most analysts feel they must choose between two approaches customarily thought to be in opposition: "value" and "growth." Indeed, many investment professionals see any mixing of the two terms as a form of intellectual cross- dressing.

 

We view that as fuzzy thinking (in which, it must be confessed, I myself engaged some years ago). In our opinion, the two approaches are joined at the hip: Growth is always a component in the calculation of value, constituting a variable whose importance can range from negligible to enormous and whose impact can be negative as well as positive. In addition, we think the very term "value investing" is redundant. What is "investing" if it is not the act of seeking value at least sufficient to justify the amount paid? Consciously paying more for a stock than its calculated value - in the hope that it can soon be sold for a still-higher price - should be labeled speculation (which is neither illegal, immoral nor - in our view - financially fattening).

 

Whether appropriate or not, the term "value investing" is widely used. Typically, it connotes the purchase of stocks having attributes such as a low ratio of price to book value, a low price- earnings ratio, or a high dividend yield. Unfortunately, such characteristics, even if they appear in combination, are far from determinative as to whether an investor is indeed buying something for what it is worth and is therefore truly operating on the principle of obtaining value in his investments. Correspondingly, opposite characteristics - a high ratio of price to book value, a high price-earnings ratio, and a low dividend yield - are in no way inconsistent with a "value" purchase.

 

Similarly, business growth, per se, tells us little about value. It's true that growth often has a positive impact on value, sometimes one of spectacular proportions. But such an effect is far from certain. For example, investors have regularly poured money into the domestic airline business to finance profitless (or worse) growth. For these investors, it would have been far better if Orville had failed to get off the ground at Kitty Hawk: The more the industry has grown, the worse the disaster for owners.

 

Growth benefits investors only when the business in point can invest at incremental returns that are enticing - in other words, only when each dollar used to finance the growth creates over a dollar of long-term market value. In the case of a low-return business requiring incremental funds, growth hurts the investor.

In The Theory of Investment Value, written over 50 years ago, John Burr Williams set forth the equation for value, which we condense here: The value of any stock, bond or business today is determined by the cash inflows and outflows - discounted at an appropriate interest rate - that can be expected to occur during the remaining life of the asset.

 

Cum spune și Buffett: doar un începător sau semidoct poate să considere că "growth" și "value" sunt în opoziție. Creșterea este o parte crucială a stabilirii valorii unei acțiuni. De cele mai multe ori, are un aport pozitiv, dar uneori are un aport negativ. Totuși, cele două sunt legate strâns și am face o mare greșeală să le privim separat.

Totodată, avem definiția clară a ce înseamnă o companie "value": nu are nici cea mai mică legătură cu un Price / Book Value mic, un Price / Earnings mic sau un randament al dividendului foarte mare, așa cum vă spun de mai bine de 5 ani de zile. O companie cu PE de 5 poate fi foarte scumpă, iar una cu un PE de 30 poate fi foarte ieftină.

Nu, cel mai important aspect în a determina dacă o companie este la un preț bun este să încercăm să o evaluăm cât mai bine și să vedem dacă avem o marjă de siguranță în raport cu prețul curent. Să dai 50 lei pe ceva ce valorează 100 de lei înseamnă value investing, scurt pe doi.

 

 

    9.   Ajungem în 1993:

 

Academics, however, like to define investment "risk" differently, averring that it is the relative volatility of a stock or portfolio of stocks - that is, their volatility as compared to that of a large universe of stocks.  Employing data bases and statistical skills, these academics compute with precision the "beta" of a stock - its relative volatility in the past - and then build arcane investment and capital-allocation theories around this calculation.  In their hunger for a single statistic to measure risk, however, they forget a fundamental principle:  It is better to be approximately right than precisely wrong.

 

For owners of a business - and that's the way we think of shareholders - the academics' definition of risk is far off the mark, so much so that it produces absurdities.  For example, under beta-based theory, a stock that has dropped very sharply compared to the market - as had Washington Post when we bought it in 1973 - becomes "riskier" at the lower price than it was at the higher price.  Would that description have then made any sense to someone who was offered the entire company at a vastly-reduced price? In fact, the true investor welcomes volatility.

 

It is impossible to see how the availability of such prices can be thought of as increasing the hazards for an investor who is totally free to either ignore the market or exploit its folly.

In our opinion, the real risk that an investor must assess is whether his aggregate after-tax receipts from an investment (including those he receives on sale) will, over his prospective holding period, give him at least as much purchasing power as he had to begin with, plus a modest rate of interest on that initial stake.  Though this risk cannot be calculated with engineering precision, it can in some cases be judged with a degree of accuracy that is useful.

 

 

Un alt subiect extrem de simplu, dar complicat inutil: definirea riscului. Niciodată în viața asta nu putem măsura riscul. Prin definiție riscul reprezintă tot ce se poate întâmplă, după ce ne gândim la absolut tot ce se poate întâmpla. Riscul derivă din posibilitatea pierderii capitalului, nu din fluctuațiile/volatilitatea prețului acțiunii.

Dar oamenii vor mereu să atribuie cifre și să măsoare. Chiar și atunci când e imposibil să măsurăm sau cuantificăm.

În schimb, ar trebui să ne gândim la randamentele noastră, după ce ne plătim taxele: au ele aceeași putere de cumpărare și poate puțin mai mult? Riscul ăsta merită analizat și estimat.

 

The competitive strengths of a Coke or Gillette are obvious to even the casual observer of business.  Yet the beta of their stocks is similar to that of a great many run-of-the-mill companies who possess little or no competitive advantage.  Should we conclude from this similarity that the competitive strength of Coke and Gillette gains them nothing when business risk is being measured?  Or should we conclude that the risk in owning a piece of a company - its stock - is somehow divorced from the long-term risk inherent in its business operations?  We believe neither conclusion makes sense and that equating beta with investment risk also makes no sense.

 

The theoretician bred on beta has no mechanism for differentiating the risk inherent in, say, a single-product toy company selling pet rocks or hula hoops from that of another toy company whose sole product is Monopoly or Barbie.  But it's quite possible for ordinary investors to make such distinctions if they have a reasonable understanding of consumer behavior and the factors that create long-term competitive strength or weakness.  Obviously, every investor will make mistakes.  But by confining himself to a relatively few, easy-to-understand cases, a reasonably intelligent, informed and diligent person can judge investment risks with a useful degree of accuracy.

 

Pentru a întări cele afirmate, Buffett ne dă mai multe exemple. Coca Cola sau Gillette au același risc precum o companie fără avantaje competitive, dar cu beta similar? Evident că nu. O companie ce produce pietre de jucărie se compară cu o companie ce produce păpușa Barbie? Evident că nu.

 

Another situation requiring wide diversification occurs when an investor who does not understand the economics of specific businesses nevertheless believes it in his interest to be a long-term owner of American industry.  That investor should both own a large number of equities and space out his purchases.  By periodically investing in an index fund, for example, the know-nothing investor can actually out-perform most investment professionals.  Paradoxically, when "dumb" money acknowledges its limitations, it ceases to be dumb.  

 

Buffett ne îndeamnă să facem practic DCA și să cumpărăm un ETF, bătând astfel la fundul gol majoritatea "profesioniștilor" din domeniu. Dacă suntem sinceri cu noi și devenim conștienți că nu avem timp/chef/răbdare să facem stock picking, abia atunci suntem cu adevărat înțelepți și nu mai "aruncăm" bani pe fereastră.

 

On the other hand, if you are a know-something investor, able to understand business economics and to find five to ten sensibly-priced companies that possess important long-term competitive advantages, conventional diversification makes no sense for you.  It is apt simply to hurt your results and increase your risk.  I cannot understand why an investor of that sort elects to put money into a business that is his 20th favorite rather than simply adding that money to his top choices - the businesses he understands best and that present the least risk, along with the greatest profit potential.  In the words of the prophet Mae West:  "Too much of a good thing can be wonderful."

 

Una din puținele dăți când nu sunt absolut deloc de acord cu Buffett. Înțeleg cam pe unde vrea să bată: să rămâi în cercul tău de competență și să nu iei companii fără a le analiza ca lumea.

Dar nu sunt deloc de acord să investești doar în cele mai bune 5-10 idei ale tale și să nu te diversifici, dintr-un motiv foarte simplu: cele mai bune 5-10 idei de acum nu vor fi cu siguranță cele mai bune idei peste câțiva ani. Așadar, dacă pot analiza companii, nu le cumpăr după ureche și le pot monitoriza, de ce să mă limitez și să nu mă diversific?

Nu știu de acum care vor fi ideile câștigătoare. Nimeni, dar absolut nimeni nu putea prezice acum 5 ani creșterea fulminantă a celor de la nVidia. Am evaluat AVGO cu informațiile pe care le aveam la dispoziție acum câțiva ani și mi s-a părut un buy bun la 40-50$, dar habar nu aveam că vor ajunge la peste 150$ și nimeni nu putea prezice asta. Nu știu de acum care vor fi cele mai bune idei peste 20 de ani, dar nu îmi va părea rău să am 1% din viitorul Amazon, serios.

Așadar, văd lucrurile complet diferit de Buffett aici.

 

 

    10.  Ajungem și la scrisoarea din 1996:

 

 

Our portfolio shows little change:  We continue to make more money when snoring than when active. Inactivity strikes us as intelligent behavior.  Neither we nor most business managers would dream of feverishly trading highly-profitable subsidiaries because a small move in the Federal Reserve's discount rate was predicted or because some Wall Street pundit had reversed his views on the market.  Why, then, should we behave differently with our minority positions in wonderful businesses?  The art of investing in public companies successfully is little different from the art of successfully acquiring subsidiaries.  In each case you simply want to acquire, at a sensible price, a business with excellent economics and able, honest management.  Thereafter, you need only monitor whether these qualities are being preserved.

 

When carried out capably, an investment strategy of that type willoften result in its practitioner owning a few securities that will come to represent a very large portion of his portfolio.  This investor would get a similar result if he followed a policy of purchasing an interest in, say, 20% of the future earnings of a number of outstanding college basketball stars.  A handful of these would go on to achieve NBA stardom, and the investor's take from them would soon dominate his royalty stream. To suggest that this investor should sell off portions of his most successful investments simply because they have come to dominate his portfolio is akin to suggesting that the Bulls trade Michael Jordan because he has become so important to the team.

 

Cum vă spuneam și într-un articol mai vechi: cel mai greu lucru în investiții este... să nu faci nimic. În era TikTok, suntem presați să acționăm, suntem stimulați permanent, bombardați cu știri apocaliptice și nu mai avem răbdare să așteptăm.

Dar dacă cumpărăm și vindem prea des, avem șanse mari să o dăm în bară. Iar dacă plecăm urechea la nu știu ce analist falit moral de pe Wall Street...

Trebuie doar să ne facem temele și să lăsăm lucrurile să evolueze de la sine, monitorizând companiile alese. Dar nu trebuie să cădem în capcana de care vorbeam mai devreme să vindem ceva doar pentru că s-a apreciat în preț. E stupid, încetați să faceți cea mai mare greșeală a mai tuturor investitorilor de succes: vânzarea timpurie și din motive greșite.

 

 

 

Should you choose, however, to construct your own portfolio, there are a few thoughts worth remembering.  Intelligent investing is not complex, though that is far from saying that it is easy.  What an investor needs is the ability to correctly evaluate selected businesses. Note that word "selected":  You don't have to be an expert on every company, or even many.  You only have to be able to evaluate companies within your circle of competence.  The size of that circle is not very important; knowing its boundaries, however, is vital.

 

To invest successfully, you need not understand beta, efficient markets, modern portfolio theory, option pricing or emerging markets. You may, in fact, be better off knowing nothing of these.  That, of course, is not the prevailing view at most business schools, whose finance curriculum tends to be dominated by such subjects.  In our view, though, investment students need only two well-taught courses - How to Value a Business, and How to Think About Market Prices.

 

Your goal as an investor should simply be to purchase, at a rational price, a part interest in an easily-understandable business whose earnings are virtually certain to be materially higher five, ten and twenty years from now.  Over time, you will find only a few companies that meet these standards - so when you see one that qualifies, you should buy a meaningful amount of stock.  You must also resist the temptation to stray from your guidelines:  If you aren't willing to own a stock for ten years, don't even think about owning it for ten minutes. Put together a portfolio of companies whose aggregate earnings march upward over the years, and so also will the portfolio's market value.

 

Buffett zice că investițiile inteligente nu sunt complexe, dar nici simple. Cea mai importantă abilitate, dacă facem stock picking, este cea de evaluare a unui business. Nu trebuie să fii expert sau să cunoști totul despre toate companiile, ci doar să rămâi în cercul tău de competență. N-ai nevoie de beta, nu știu ce teorie, piețe eficiente, contracte derivate sau opțiuni, evită toate prostiile astea.

Avem nevoie doar de două cursuri: cum să evaluăm un business și cum să interpretăm prețurile de pe piață.

Totodată, trebuie să nu ne abatem de la drumul nostru și să sărim din strategie în strategie și din companie în companie: dacă nu suntem dispuși să deținem o acțiune pentru zece ani, nici să nu ne gândim să o deținem pentru 10 minute.

 

 

    11.  O scurtă lecție din scrisoarea din 1997, o lecție utilă ignorată de 99.9% din investitori:

 

A short quiz: If you plan to eat hamburgers throughout your life and are not a cattle producer, should you wish for higher or lower prices for beef? Likewise, if you are going to buy a car from time to time but are not an auto manufacturer, should you prefer higher or lower car prices? These questions, of course, answer themselves.

But now for the final exam: If you expect to be a net saver during the next five years, should you hope for a higher or lower stock market during that period? Many investors get this one wrong. Even though they are going to be net buyers of stocks for many years to come, they are elated when stock prices rise and depressed when they fall. In effect, they rejoice because prices have risen for the "hamburgers" they will soon be buying. This reaction makes no sense. Only those who will be sellers of equities in the near future should be happy at seeing stocks rise. Prospective purchasers should much prefer sinking prices.

 

 

Lucrurile sunt simple și vă spun de fiecare dată când am ocazia: dacă sunteți în faza de acumulare și aveți un orizont lung de timp, ar trebui să fiți cei mai fericiți când avem perioade cu prețuri scăzute pentru că vă puteți cumpăra viitorul la reducere.

Dar mai nimeni nu gândește așa. Toți cumpără acțiuni când cresc până la cer și nimeni nu le mai cumpără când scad 20-30% sau mai mult. 0 logică, 0 sens, doar emoție și lipsă de educație.

 

 

    12.  Avem abordat și subiectul răscumpărării de acțiuni în scrisoarea din 1999:

 

There is only one combination of facts that makes it advisable for a company to repurchase its shares: First, the company has available funds -- cash plus sensible borrowing capacity -- beyond the near-term needs of the business and, second, finds its stock selling in the market below its intrinsic value, conservatively-calculated. To this we add a caveat: Shareholders should have been supplied all the information they need for estimating that value. Otherwise, insiders could take advantage of their uninformed partners and buy out their interests at a fraction of true worth. We have, on rare occasions, seen that happen. Usually, of course, chicanery is employed to drive stock prices up, not down.

 

The business "needs" that I speak of are of two kinds: First, expenditures that a company must make to maintain its competitive position (e.g., the remodeling of stores at Helzberg's) and, second, optional outlays, aimed at business growth, that management expects will produce more than a dollar of value for each dollar spent.

 

When available funds exceed needs of those kinds, a company with a growth-oriented shareholder population can buy new businesses or repurchase shares. If a company's stock is selling well below intrinsic value, repurchases usually make the most sense. In the mid-1970s, the wisdom of making these was virtually screaming at managements, but few responded.

 

Now, repurchases are all the rage, but are all too often made for an unstated and, in our view, ignoble reason: to pump or support the stock price. The shareholder who chooses to sell today, of course, is benefitted by any buyer, whatever his origin or motives. But the continuing shareholder is penalized by repurchases above intrinsic value. Buying dollar bills for $1.10 is not good business for those who stick around.

 

Sometimes, too, companies say they are repurchasing shares to offset the shares issued when stock options granted at much lower prices are exercised. This "buy high, sell low" strategy is one many unfortunate investors have employed -- but never intentionally! Managements, however, seem to follow this perverse activity very cheerfully. Of course, both option grants and repurchases may make sense -- but if that's the case, it's not because the two activities are logically related. Rationally, a company's decision to repurchase shares or to issue them should stand on its own feet. Just because stock has been issued to satisfy options -- or for any other reason -- does not mean that stock should be repurchased at a price above intrinsic value. Correspondingly, a stock that sells well below intrinsic value should be repurchased whether or not stock has previously been issued (or may be because of outstanding options).

 

 

Oracolul din Omaha explică foarte clar: există o singură situație când este acceptabil ca o companie să își răscumpere acțiunile: atunci când are fondurile necesare, după ce dăm la o parte fondurile pentru menținerea și creșterea business-ului și dacă prețul este sub valoarea intrinsecă, calculată conservator (deci cu o marjă de siguranță inclusă). Ar fi bine și ca investitorii să aibă și ei toate informațiile necesare evaluării acelui business pentru că se întâmplă des ca oamenii din management să aibă mai multe informații și să profite de situație.

În anii '70 mai nimeni nu își răscumpăra acțiunile, deși era înțelept să o facă, iar în zilele noastre aceste buybacks au loc mult prea des și din motive greșite: pentru a pompa artificial prețul companiei sau mai rău, pentru a contrabalansa diluarea din emiterea acțiunilor către angajați.

 

 

    13.  Începem noul mileniu cu scrisoarea din 2002:

 

Three suggestions for investors: First, beware of companies displaying weak accounting. If a company still does not expense options, or if its pension assumptions are fanciful, watch out. When managements take the low road in aspects that are visible, it is likely they are following a similar path behind the scenes. There is seldom just one cockroach in the kitchen.

 

Trumpeting EBITDA (earnings before interest, taxes, depreciation and amortization) is a particularly pernicious practice. Doing so implies that depreciation is not truly an expense, given that it is a “non-cash” charge. That’s nonsense. In truth, depreciation is a particularly unattractive expense because the cash outlay it represents is paid up front, before the asset acquired has delivered any benefits to the business. Imagine, if you will, that at the beginning of this year a company paid all of its employees for the next ten years of their service (in the way they would lay out cash for a fixed asset to be useful for ten years). In the following nine years, compensation would be a “non-cash” expense – a reduction of a prepaid compensation asset established this year. Would anyone care to argue that the recording of the expense in years two through ten would be simply a bookkeeping formality?

 

Second, unintelligible footnotes usually indicate untrustworthy management. If you can’t understand a footnote or other managerial explanation, it’s usually because the CEO doesn’t want you to. Enron’s descriptions of certain transactions still baffle me.

 

Finally, be suspicious of companies that trumpet earnings projections and growth expectations. Businesses seldom operate in a tranquil, no-surprise environment, and earnings simply don’t advance smoothly (except, of course, in the offering books of investment bankers).

  

 

Suntem avertizați să avem grijă când investigăm companii ce au o contabilitate care nu este pusă bine la punct. Să avem grijă când se pune prea mult accent pe EBITDA (sau "bullshit earnings" cum zicea Charlie Munger), să citim cu atenție notele de subsol și să privim cu o doză de scepticism și reținere estimările pentru viitor, mai ales cele ce par, la prima vedere, exagerate, deoarece companiile nu operează în medii lipsite de surprize.

 

 

    14.  Ajungem și la criza din 2008:

 

 

Berkshire is always a buyer of both businesses and securities, and the disarray in markets gave us a tailwind in our purchases. When investing, pessimism is your friend, euphoria the enemy. Additionally, the market value of the bonds and stocks that we continue to hold suffered a significant decline along with the general market. This does not bother Charlie and me. Indeed, we enjoy such price declines if we have funds available to increase our positions. Long ago, Ben Graham taught me that “Price is what you pay; value is what you get.” Whether we’re talking about socks or stocks, I like buying quality merchandise when it is marked down.

 

Investors should be skeptical of history-based models. Constructed by a nerdy-sounding priesthood using esoteric terms such as beta, gamma, sigma and the like, these models tend to look impressive. Too often, though, investors forget to examine the assumptions behind the symbols. Our advice: Beware of geeks bearing formulas

 

 

Un sfat atât de simplu, dar atât de greu de pus în practică: în investiții avem nevoie mai degrabă de o stare de pesimism, nu de euforie când toate prețurile se duc la cer. Să nu uităm că prețul reprezintă ceea ce plătim, iar valoarea ceea ce primim.

Totodată, Buffett ne avertizează să fim foarte sceptici atunci când vine vorba de tot felul de modele complicate bazate pe ce s-a întâmplat în trecut. Da, pot suna bine și impresionant, dar nu avem nevoie de beta, gamma, sigma și toate simbolurile acestea pentru a fi niște investitori de succes.

 

 

    15.  În 2009 este menționată o temă foarte simplă, dar ignorată de mai toți investitorii:

 

Charlie and I avoid businesses whose futures we can’t evaluate, no matter how exciting their products may be. In the past, it required no brilliance for people to foresee the fabulous growth that awaited such industries as autos (in 1910), aircraft (in 1930) and television sets (in 1950). But the future then also included competitive dynamics that would decimate almost all of the companies entering those industries. Even the survivors tended to come away bleeding. Just because Charlie and I can clearly see dramatic growth ahead for an industry does not mean we can judge what its profit margins and returns on capital will be as a host of competitors battle for supremacy. At Berkshire we will stick with businesses whose profit picture for decades to come seems reasonably predictable. Even then, we will make plenty of mistakes.

 

 

Foarte mulți sunt atrași de povești frumoase și companii disruptive, dar e greu să prezici ce bani îți vor produce. Nu trebuia să fii un geniu să îți dai seama că automobilele, avionul și televizorul vor schimba lumea, dar aceste sectoare au fost extrem de neprietenoase cu investitorii. Într-un domeniu de genul, competiția e în floare și marjele sunt minime spre inexistente, iar după ce trece exuberanța, mai rămân doar o mână de companii, iar acestea nu sunt neapărat cele mai puternice.

Nu uitați: faptul că o tehnologie sau un sector va schimba lumea e irelevant pentru un investitor, atâta timp cât nu îi aduce randamentele scontate.

 

 

    16.  O mică lecție despre managementul riscului în scrisoarea din 2010:

 

 

It’s easy to identify many investment managers with great recent records. But past results, though important, do not suffice when prospective performance is being judged. How the record has been achieved is crucial, as is the manager’s understanding of – and sensitivity to – risk (which in no way should be measured by beta, the choice of too many academics). In respect to the risk criterion, we were looking for someone with a hard-to-evaluate skill: the ability to anticipate the effects of economic scenarios not previously observed.

 

The fundamental principle of auto racing is that to finish first, you must first finish. That dictum is equally applicable to business and guides our every action at Berkshire. Unquestionably, some people have become very rich through the use of borrowed money. However, that’s also been a way to get very poor. When leverage works, it magnifies your gains. Your spouse thinks you’re clever, and your neighbors get envious. But leverage is addictive. Once having profited from its wonders, very few people retreat to more conservative practices. And as we all learned in third grade – and some relearned in 2008 – any series of positive numbers, however impressive the numbers may be, evaporates when multiplied by a single zero. History tells us that leverage all too often produces zeroes, even when it is employed by very smart people.

 

 

Nu ar trebui niciodată să investim folosind levierul și ar trebui să nu uităm că pentru a bate un indice sau a avea o performanță bună, pe termen lung, trebuie mai întâi să supraviețuim acelei perioade. Pentru a termina primul cursa, trebuie în primul rând să termini cursa.

Mulți oameni inteligenți de-a dreptul au avut de pierdut în urma folosirii banilor împrumutați și a investițiilor cu levier financiar.

 

 

    17.  Buffett explică negru pe alb, în scrisoarea din 2012, de ce Berkshire nu a plătit, deocamdată, un dividend:

 

A number of Berkshire shareholders – including some of my good friends – would like Berkshire to pay a cash dividend. It puzzles them that we relish the dividends we receive from most of the stocks that Berkshire owns, but pay out nothing ourselves. So let’s examine when dividends do and don’t make sense for shareholders. A profitable company can allocate its earnings in various ways (which are not mutually exclusive). A company’s management should first examine reinvestment possibilities offered by its current business – projects to become more efficient, expand territorially, extend and improve product lines or to otherwise widen the economic moat separating the company from its competitors.

 

Even after we deploy hefty amounts of capital in our current operations, Berkshire will regularly generate a lot of additional cash. Our next step, therefore, is to search for acquisitions unrelated to our current businesses. Here our test is simple: Do Charlie and I think we can effect a transaction that is likely to leave our shareholders wealthier on a per-share basis than they were prior to the acquisition?

The third use of funds – repurchases – is sensible for a company when its shares sell at a meaningful discount to conservatively calculated intrinsic value. Indeed, disciplined repurchases are the surest way to use funds intelligently: It’s hard to go wrong when you’re buying dollar bills for 80¢ or less.

 

Above all, dividend policy should always be clear, consistent and rational. A capricious policy will confuse owners and drive away would-be investors. Phil Fisher put it wonderfully 54 years ago in Chapter 7 of his Common Stocks and Uncommon Profits, a book that ranks behind only The Intelligent Investor and the 1940 edition of Security Analysis in the all-time-best list for the serious investor. Phil explained that you can successfully run a restaurant that serves hamburgers or, alternatively, one that features Chinese food. But you can’t switch capriciously between the two and retain the fans of either. Most companies pay consistent dividends, generally trying to increase them annually and cutting them very reluctantly. Our “Big Four” portfolio companies follow this sensible and understandable approach and, in certain cases, also repurchase shares quite aggressively. We applaud their actions and hope they continue on their present paths. We like increased dividends, and we love repurchases at appropriate prices. At Berkshire, however, we have consistently followed a different approach that we know has been sensible and that we hope has been made understandable by the paragraphs you have just read. We will stick with this policy as long as we believe our assumptions about the book-value buildup and the market-price premium seem reasonable. If the prospects for either factor change materially for the worse, we will reexamine our actions.

 

 

Buffett oferă, iarăși, o lecție scurtă și clară pentru cine are urechi să audă și ochi să citească: la finalul zilei, totul se învârte în jurul alocării înțelepte a capitalului pentru a obține cel mai bun randament posibil și există câteva posibilități, lucrurile nu trebuie să fie albe sau negre (așa cum greșit cred mulți atunci când aud de dividende și au impresia că o companie care dă dividende este una pe moarte.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă managementul este să analizeze ce pot reinvesti în business (proiecte sau inițiative ce cresc avantajul competitiv sau îmbunătățesc business-ul). Multe companii solide (printre care și Berkshire) vor avea totuși o grămadă de bani chiar și după acest prim pas, așadar Buffett recomandă analizarea unor posibile achiziții (au sau nu sens?).

Apoi vin răscumpărările (dar doar când business-ul este subevaluat) și dividendele.

Politica de dividend trebuie să fie mereu rațională, clară și consistentă, nu una haotică (vezi companiile de pe BVB...) pe care nu te poți baza. Iar Buffett pur și simplu adoră companiile care oferă dividende și le cresc de la an la an și răscumpărările făcute cu cap.

Iar motivul pentru care Berkshire nu oferă un dividend e simplu: Buffett consideră că poate reinvesti acei bani cu randamente mai bune pentru investitori. Dar Buffett conduce o companie axată pe investiții. Multe companii pe lumea asta au alt scop și nu pot investi acel exces de cash cum o face Buffett, așa că dividendele au un rol foarte important și nu sunt dracul pe pământ cum mulți au impresia, iar această gândire arată doar imaturitatea lor investițională (e ca și cum ai considera că o chirie e rea pentru valoarea apartamentului închiriat sau un salariu e nociv pentru că nu se mai dezvoltă compania la maxim... să fim serioși)

 

 

    18.  În scrisoarea din 2017 aflăm următoarele lucruri:

 

 

Despite our recent drought of acquisitions, Charlie and I believe that from time to time Berkshire will have opportunities to make very large purchases. In the meantime, we will stick with our simple guideline: The less the prudence with which others conduct their affairs, the greater the prudence with which we must conduct our own.

Charlie and I view the marketable common stocks that Berkshire owns as interests in businesses, not as ticker symbols to be bought or sold based on their “chart” patterns, the “target” prices of analysts or the opinions of media pundits. Instead, we simply believe that if the businesses of the investees are successful (as we believe most will be) our investments will be successful as well. Sometimes the payoffs to us will be modest; occasionally the cash register will ring loudly. And sometimes I will make expensive mistakes. Overall – and over time – we should get decent results. In America, equity investors have the wind at their back.

 

 

Un concept simplu enunțat aici: cu cât alții sunt mai puțin prudenți și iraționali, cu atât noi trebuie să fim mai prudenți și raționali. Aviz celor care se lasă seduși de povești frumoase și creșteri recente și care cumpără ceva doar pentru că e la modă/popular.

Trebuie să privim mai departe de acele simboluri și litere de pe ecran, noi cumpărăm niște business-uri adevărate și nu ar trebui să ne luăm după nu știu ce pattern sau țintă de preț a vreunui anonim de pe Wall Street (care, între noi fie vorba, dacă se pricepea la ce face, nu mai era analist pe Wall Street).

 

The bet illuminated another important investment lesson: Though markets are generally rational, they occasionally do crazy things. Seizing the opportunities then offered does not require great intelligence, a degree in economics or a familiarity with Wall Street jargon such as alpha and beta. What investors then need instead is an ability to both disregard mob fears or enthusiasms and to focus on a few simple fundamentals. A willingness to look unimaginative for a sustained period – or even to look foolish – is also essential.

It is a terrible mistake for investors with long-term horizons – among them, pension funds, college endowments and savings-minded individuals – to measure their investment “risk” by their portfolio’s ratio of bonds to stocks. Often, high-grade bonds in an investment portfolio increase its risk.

 

Buffett continuă, zicând că piețele sunt, în general, raționale, dar din când în când mai au loc evenimente inexplicabile și atunci trebuie să profităm. Dar nu avem nevoie de un IQ peste 200, pregătire economică sau jargon inutil precum alpha sau beta, ci doar de abilitatea de a ne izola de zgomotul de fundal și a fi raționali (ușor de zis, ceva mai greu de făcut).

Iar riscul nu se măsoară doar prin raportul dintre acțiuni și obligațiuni dintr-un portofoliu, obligațiunile pot, deseori, să crească riscul acelui portofoliu, dacă sunt achiziționate doar de dragul de a le lua și nu cu un scop precis (achiziții tactice pe termen scurt sau poate o rezervă de cash odată ce ne apropiem de momentul independenței financiare)

 

 

    19.  În scrisoarea din 2018 avem un sfat scurt și la obiect:

 

 

Those who regularly preach doom because of government budget deficits (as I regularly did myself for many years) might note that our country’s national debt has increased roughly 400-fold during the last of my 77-year periods. That’s 40,000%! Suppose you had foreseen this increase and panicked at the prospect of runaway deficits and a worthless currency. To “protect” yourself, you might have eschewed stocks and opted instead to buy 31⁄4 ounces of gold with your $114.75. And what would that supposed protection have delivered? You would now have an asset worth about $4,200, less than 1% of what would have been realized from a simple unmanaged investment in American business. The magical metal was no match for the American mettle.

 

 

Buffett ne avertizează că dacă plecăm urechea la vestitorii apocalipsei (așa cum și el a făcut mulți ani) care ne anunță că lucrurile vor lua o întorsătură urâtă din cauza deficitelor uriașe, o facem pe riscul nostru. Datoria Statelor Unite a crescut de 400 de ori!! în ultimii 77 de ani și să presupunem că ai fi vrut să te protejezi de această "apocalipsă" (cum se întâmplă și azi când sunt o grămadă de discuții pe marginea subiectului) și ai fi cumpărat aur pentru a nu îți plasa banii într-o monedă "lipsită de valoare" precum dolarul american.

Ei bine, dacă făceai prostia asta, aurul acela ar fi produs un randament de nici 1% prin comparație cu ce ți-ar fi adus aceeași investiție într-un fond ce urmărea S&P500.

 

 

    20.  Încheiem cu ultimul sfat din scrisoarea din 2022:

 

 

I have been investing for 80 years – more than one-third of our country’s lifetime. Despite our citizens’ penchant – almost enthusiasm – for self-criticism and self-doubt, I have yet to see a time when it made sense to make a long-term bet against America. And I doubt very much that any reader of this letter will have a different experience in the future.

 

 

În ciuda a tot ceea ce se întâmplă în Statele Unite, nu pariați niciodată împotriva Americii. Valabil pentru ultimii 80 de ani de investiții ai lui Warren Buffet și insistă el că va fi valabil și pentru viitor.

 

 

 

 

Mă găsiți pe YOUTUBE și pe Discord

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!