Nu plănuiam să fac această serie, dar îi sunt recunoscător abonatului care mi-a sugerat-o (merci, Sergiu) pentru că mi se pare o idee bună, ce nu prea o văd prea des pe blog-urile/canalele de YT pe care le urmăresc.

Așadar, vreau să demarez și un top al acțiunilor supraevaluate.

Universul la care mă voi raporta este, ca de obicei, reprezentat de companiile din baza de date.

 

Înainte de a începe, trebuie să fac câteva mențiuni:

    1)  Topul pe care vi-l voi prezenta conține acțiuni pe care eu le consider supraevaluate în urma unei analize cantitative, în foarte mare măsură. Astfel, pentru acel interval de preț pe care vi-l voi prezenta, mă uit la mediile istorice ale anumitor indicatori și la valoarea lor prezentă și mă bazez pe "reversion to the mean", folosesc și un model DCF (discounted cash flow), dar și un model numit Gordon Growth Model (o variantă de Dividend Discount Model). Există o grămadă de alte metode de evaluare a prețului, dar eu momentan mă concentrez pe acestea (atenție să nu cădem în capcana folosirii a zeci de astfel de modele, mai multă informație nu înseamnă neapărat o acuratețe mai bună).

Mare, mare atenție însă: acest "reversion to the mean" poate să nu aibă loc sau presupunerile pe care le folosesc pot fi prea pesimiste, iar aceste companii pot să nu fie, de fapt, supraevaluate SAU pot exista motive temeinice pentru care sunt "scumpe". De aceea vă recomand cu tărie să dublați această analiză cantitativă și cu o analiză calitativă, o analiză în cadrul căreia evaluați și alte aspecte precum: management-ul firmei, contextul macroeconomic, condițiile de piață, avantajele competitive, trend-urile seculare și așa mai departe.

Pentru mai multe detalii despre cum analizez o companie, vă recomand articolul ăsta.

    2)  Vă voi menționa și o estimare de preț a celor de la Morningstar, raport pe care îl iau direct din IBKR. Fac acest lucru pentru a vă oferi multiple repere și pentru că "it's better to be vaguely right than exactly wrong", așa cum ar zice Keynes în urma citatului preluat de la Carveth Read. Nu uitați că e mult mai importantă direcția prețului decât acuratețea la ultima zecimală, eu preferând mereu simplitatea în detrimentul lucrurilor complicate și a modelelor cu zeci și sute de variabile care doar irosesc timp, în final.

    3)  Pentru graficele Dividend Yield Channels, folosesc metodologia descrisă în cartea "Dividends don't Lie" a lui Geraldine Weiss. Toate companiile din baza de date (255 la număr) au graficul DYC, iar dacă vreți acces la ea și la toate aceste cifre/indicatori si grafice, aveți mai multe detalii aici.

    4)  Nu luați acțiunile de mai jos drept recomandare de achiziție/vânzare. În cel mai bun caz, acest top și intervalele de preț menționate reprezintă strict un punct de plecare în evaluarea temeinică a companiilor. Faceți-vă temele/munca de cercetare ca lumea și nu vă bazați pe nimeni pentru că nimeni nu știe nimic în investiții!

 

 

Începem acest top în ordine inversă, de la compania ce mai puțin supraevaluată la cea mai scumpă, în opinia mea complet subiectivă:

 

    10)  Pe locul 10 se situează Badger Meter, Inc. (BMI), o companie ce și-a mărit dividendul în ultimii 30 de ani, are un randament de 0.7% și un DGR3 de 9.9%.

Graficul de preț în ultimii 5 ani:

Sursă: seekingalpha.com

 

Cifrele istorice arată în felul următor:


 

Dividend Yield Channels arată în felul următor (căderea de la final se datorează faptului că BMI încă nu a anunțat dividendul pentru trimestrul în curs):

BMI a ieșit bine de tot din zona roșie.

Consider că un interval de preț bun este între 70 - 80$.

 

 

    9)  Pe locul 9 se situează McGrath RentCorp (MGRC), o companie ce își crește dividendul de 30 de ani, are un randament de 1.5% și un DGR3 de 6.7%.

Graficul de preț în ultimii 5 ani:

Sursă: seekingalpha.com

 

Cifrele istorice arată în felul următor:


 

Dividend Yield Channels arată în felul următor:

MGRC a ieșit bine de tot din zona roșie de supraevaluare.

Consider că un interval de preț bun este între 55 - 65$.

 

 

    8)  Pe locul 8 se situează KLA Corporation (KLAC), o companie ce și-a crescut dividendul în ultimii 14 ani, are un randament de 0.9% și un DGR3 de 16.4%.

Graficul de preț în ultimii 5 ani:

Sursă: seekingalpha.com

 

Cifrele istorice arată în felul următor:


 

Dividend Yield Channels arată în felul următor:

KLAC a ieșit din zona roșie de supraevaluare de mai bine de 3 ani.

Consider că un interval de preț bun este între 300 - 330$.

 

 

    7)  Pe locul 7 avem Erie Indemnity Company (ERIE), o companie ce și-a crescut dividendul pentru 34 de ani consecutivi, are un randament de 1.4% și un DGR3 de 7.9%.

Graficul de preț în ultimii 5 ani:

Sursă: seekingalpha.com

 

Cifrele istorice arată în felul următor:


 

Dividend Yield Channels arată în felul următor: