Iată că mai avem puțin și se încheie anul, iar S&P500 a avut o altă lună grea, scăzând cu 2% (scăderea ar fi fost de 4%, dar a recuperat destul de bine în ultimele zile)
Toți ochii vor fi ațintiți asupra celor de la Federal Reserve la întâlnirea de astăzi.
Septembrie a fost o lună în care S&P500 a scăzut cu aproximativ 5% și deja mulți au fibrilații. Dobânzi crescute pentru mai mult timp, un nou război în Israel, războiul din Ucraina etc. - o mie de motive să nu investim.
Doar că vom fi într-o poziție mult mai bună peste 10-15-20 de ani, dar mulți refuză să vadă acest lucru și merg pe varianta buy high, sell low, care merge de absolut fiecare dată ![]()
De aceea investitorul obișnuit scoate randamente jenante. Chestia asta va fi valabilă, probabil, pentru totdeauna. Natura umană nu se schimbă.
Am intrat în ultimul trimestru al acestui an, iar S&P500 a avut o lună destul de grea în septembrie și a scăzut cu aproape 5%.
Cei de la Federal Reserve au anunțat că sunt șanse bune să mai mărească o dată dobânzile în acest an, iar apoi să mențină aceste rate crescute pentru câteva luni bune... adică ce afirmă deja de o bună bucată de timp, dar cumva piața nu i-a crezut...
A sosit timpul pentru curățenia de toamnă.
Dacă mă urmăriți de ceva vreme, știți că vând destul de rar (de obicei, cam o dată pe an). Totodată, prin prisma jobului pe care îl am, nu am libertate deplină de mișcare și nu pot cumpăra/vinde ce vreau (dacă unul din fondurile de investiții cărora le oferim servicii de consultanță este interesat de o companie, avem interdicție de a cumpăra/vinde timp de 6 luni de la ultima analiză trimisă - astfel, spre exemplu, dacă analizăm 6 luni o companie, abia după încă 6 luni se ridică interdicția; practic avem un an de zile de "pauză"), dar acum s-au aliniat puțin planetele și am decis să profit de acest lucru (evident, n-o să precizez exact care companii erau în această situație).
Iată că s-a sfârșit și luna august, o lună în care S&P500 a scăzut cu aproximativ 1.2%.
Deja au reapărut cei ce prevestesc apocalipsa financiară (unii zic că vine în septembrie), dar nu uitați că analiștii au prezis 20 din ultimele 4 crize, așa că nu dau doi bani pe părerile și predicțiile lor.
A sosit timpul să discutăm despre companiile pe care le-am cumpărat în august.
Există destul de multe companii la prețuri atractive, așa că nu am avut o misiune ușoară în a selecta câteva din ele.
A mai trecut o lună, una în care S&P500 s-a apreciat cu aproximativ 3%, un procent semnificativ.
Cei de la Federal Reserve au decis să mărească iar ratele de dobândă cu 0.25% (și au afirmat că e posibil să mai existe încă o mărire până la finalul anului), rate de dobândă ce au fost crescute și în UE cu un procent asemănător.
Page 9 of 25

