Vreau să vă prezint în articolul de astăzi strategia mea de investiții și motivele pentru care eu consider că este una dintre cele mai bune strategii pentru cineva din România.

Să începem cu prezentarea acesteia:

Strategia mea se bazează în foarte mare parte pe achiziționarea acțiunilor companiilor din Statele Unite ce au un business solid și cresc dividendele de ani de zile.

Sună simplu, nu?

 

Adevărul este că și este foarte simplu să investești și să urmărești acestă strategie.

Warren Buffett afirma că a investi este un proces simplu, dar noi îl complicăm inutil și are foarte mare dreptate.

 

În primul rând, există o clasificare a companiilor din State ce oferă dividende în creștere ani de zile la rând. Lista o găsiți aici și se actualizează periodic.

Acestea pot face parte din una din următoarele categorii (există diverse denumiri, important este să le putem diferenția în funcție de anii consecutivi de creștere a dividendului):

    1)  Dividend Contenders sunt companiile ce au oferite dividende în creștere pentru cel puțin ultimii 10 ani consecutivi. (mai au și alte criterii legate de mărimea companiei și de lichiditate)

    2)  Dividend Champions sunt companiile ce fac parte din prima categorie și au în plus faptul că au oferit dividende în creștere pentru cel puțin ultimii 25 ani consecutivi. (Există 139 de companii în această listă)

    3)  Dividend Kings sunt companiile ce fac parte din categoria din urmă și au în plus faptul că au oferit dividende în creștere pentru cel puțin ultimii 50 ani consecutivi. (Există 27 de companii în această listă)

 

Ca prim criteriu, iau în calcul doar aceste companii atunci când investesc. Ele trebuie să aibă o valoare de piață bună pentru că nu vreau să le achiziționez indiferent de cost. (Criteriile pe care le urmăresc vor fi detaliate într-un articol viitor, iar acum vreau să vă ofer perspectiva generală)

 

După ce am efectuat aceste achiziții, tot ce trebuie să fac este să am răbdare și să îmi aștept dividendul trimestrial să vină.

Creez un cashflow pe care îl folosesc pentru a cumpăra alte companii similare, apoi reinvestesc iar și iar și iar, de fiecare dată o sumă din ce în ce mai mare.

 

Odată ce bulgărele pornește, el devine din ce în ce mai mare într-un timp destul de scurt.

 

Estimările oferă un orizont de timp de aproximativ 10-15 ani pentru a primi pe lună suma pe care o investim acum.

Așadar dacă eu încep să investesc, să dăm un exemplu, 100$ pe lună, voi avea nevoie, în medie, de 11-12 ani pentru a atinge suma de 100$/lună primiți din dividende.

 

Ce poate fi mai simplu și mai frumos de atât? Să fii practic plătit pentru că deții acțiuni.

 

Cum rămâne cu taxele?

În mod normal, nouă ar trebui să ni se rețină 30% din dividendele primite de la companiile din State, iar apoi acestea ar fi taxate cu 5% în țară.

Doar că România are un tratat de evitare a dublei impuneri cu SUA (link), semnat în 1974 și care prevede, printre altele, faptul că taxele pentru dividende sunt doar 10%. Totodată, pentru că nivelul taxei este mai mare de 5%, taxele pe care trebuia să le plătim în țară, plătim o singură dată procentul de 10% ce este reținut în State, iar în țară trebuie doar să declarăm realizarea acestor dividende, fără a fi nevoie să plătim alte taxe. (Dacă lucrurile se schimbă și România va taxa cu 15% veniturile din dividende, ni se va reține 10% în State și va trebui să achităm diferența de 5% în țară)

 

Poate unii se gândesc: dar Domnule Dividende, cum rămâne cu crizele, cum rămâne cu tăierile de dividende șamd?

 

Mă bucur că ați adus asta în discuție. Haideți să ne uităm puțin pe cifre:

În timpul ultimei crize, cea din 2008-2009, indicele S&P500 a scăzut cu aproximativ 50% - 55%, în timp ce dividendele plătite de companii au scăzut cu aproximativ 23%, deci la jumătate, în timpul uneia dintre cele mai grave crize din istorie.

În timpul crizei din 2000, indicele S&P a scăzut cu aproximativ 40%, în timp ce dividendele plătite de companii abia au scăzut cu aproximativ 4%.

 

Așadar, se observă volatilitatea mult mai mică a dividendelor. Dar noi vorbim aici de totalitatea companiilor din S&P500, dar dacă ne focusăm doar pe companiile din categoriile de mai sus, companii ce au crescut dividendele chiar și în timpul crizei, putem să ne protejăm mult mai bine în fața unei crize.

 

Asta nu înseamnă că toate companiile din acele categorii sunt ferite de pericole. Sunt și cazuri nefericite, nu putem scăpa de ele, iar acele liste conțin acum doar companii ce au supraviețuit.

 

Dar mai există o plasă de siguranță: Diversificarea (încercăm să nu alocăm unei companii mai mult de 5% din portofoliu și ne diversificăm puțin și pe ETF-uri și alte piețe).

 

Vom discuta mai multe într-un articol viitor despre toate aceste criterii.

 

 

Mă găsiți și pe YOUTUBE

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!