Iată-ne în iunie, luna mea preferată din an laughing

Războiul din Ucraina a trecut de ziua 100 și se pare că ostilitățile nu se vor încheia prea curând. Ne confruntăm cu o inflație scăpată de sub control, dobânzile sunt în creștere, iar viitorul apropiat pare sumbru.

 

Totuși, indiferent dacă vine sfârșitul lumii sau nu, eu voi continua să investesc disciplinat pentru că peste 10 ani vom fi într-o poziție mult mai bună decât cea de astăzi.

Am achiziționat 5 companii în iunie:

 

    1)  Prima companie achiziționată este BlackRock, Inc. (BLK), cel mai mare manager de active din lume, având în jur de 9.6 bilioane în administrare (atenție la ce scară folosiți wink). Au avut un minim recent undeva în jur de 595$, dar au crescut repede la ~670$. Compania și-a mărit dividendul pentru ultimii 13 ani consecutivi, iar rata de creștere din ultimii 5 ani este foarte bună: 12.5%.

Haideți să vedem cum arată ultimele lor rezultate financiare din primul trimestru al anului curent:

Sursă

 

Observăm că acesta nu a fost prea grozav (sau putem afirma că 2021 a fost un an mult prea bun).

Sursă

 

Operating Income a fost cu aproape 14% mai mare decât primul trimestru din 2021, iar Net Income a fost cu aproape 18% mai mare, dar Operating Margin se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 2 ani.

 

Dacă facem un pas în spate și ne uităm cum arată rezultatele din 2010 și până în prezent, avem următoarea situație pentru EPS, FCF/Share și Dividend/Share:

Observăm că EPS și FCF/share au tot crescut în ultimii 11 ani, iar dividendul este foarte bine susținut și există suficient spațiu de manevră pentru mărirea lui pe viitor.

 

    2)  Cea de-a doua companie achiziționată este Intel Corporation (INTC), o companie care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ei și-au mărit dividendul pentru 8 ani consecutivi și au un randament bun în momentul de față (3.4%). Urmează să facă niște investiții serioase în dezvoltarea capacităților de producție, așa că mă aștept la câțiva ani mai slabi și creșteri de dividend ceva mai anemice.

Haideți să vedem cum arată cifrele pentru primul trimestru:

Sursă

 

Rezultate cumva în linie cu așteptările, o idee peste ce estimaseră, dar nimic wow.

 

Segmentul CCG (PC-urile, în general) a avut de suferit, mai ales pentru că Q1 2021 a fost atât de bun, dar toate celelalte sectoare au avut creșteri bune:

Sursă

 

Iată care sunt estimările pentru 2022 (să nu uităm că ei au pierdut niște venituri și prin vânzarea diviziei NAND/SSD) - nimic ieșit din comun, marjele vor avea în continuare de suferit: