Bine ne-am regăsit în noul an!

Gata, am supraviețuit anului 2020, așa că acum sper că 2021 va fi ceva mai liniștit.

Astăzi trecem în revistă achizițiile din luna ianuarie.

 

Luna aceasta am revenit, în sfârșit, la tranșa obișnuită de 1.000$, ba chiar mi-am permis o mică aroganță și am depus 30$ pe DriveWealth că se strânseseră și acolo niște dividende și am achiziționat următoarele companii:

 

Așadar puțin peste 1.000$ investiți în 7 companii și mai am vreo 40$ în contul de la IBKR cu care vreau să cumpar o acțiune AFL, probabil săptămâna viitoare când mai strâng niște dividende.

Toate aceste achiziții mi-au adus un plus de 37$ la dividendele mele anuale, nete.

 

Haideți să ne uităm puțin în detaliu la companiile de mai sus:

 

    1)  Începem cu Broadcom Inc. (AVGO), o companie pe care o monitorizez de minim 6 luni, dar la care m-am tot codit și nu am luat-o până acum. Am ezitat când era 300$-320$, fiind lacom și așteptând o oarecare scădere sub 300$, dar compania a avut apoi niște trimestre bune, și-au mărit și dividendul cu aproape 11% și mi-a părut rău că nu am luat-o la prețurile acelea. Am cumpărat-o acum la aproape 450$, iar analiza în detaliu o puteți găsi în acest articol. O companie cu un potențial mare care trebuia să facă parte neapărat din portofoliul meu: 11 ani de creștere a dividendului, un randament bun pentru o companie tech (3.2%) și cu un cash flow foarte bun, care poate susține dividendul actual fără probleme, având un Payout Ratio în jur de 50%.

 

    2)  A doua companie achiziționată este AbbVie (ABBV), una din favoritele mele. Am tot cumpărat ABBV sub 100$ și mi s-a părut un preț incredibil, dar iată că acum a crescut în ultimul timp grație parcursului bun. Și-au crescut recent dividendul cu 10% și sper să o mai prind în jurul valorii de 100-105-110$. Am tot vorbit despre ea, așa că nu mai insist.

 

    3)  Următoarea companie achiziționată este General Dynamics (GD). Ea este una din primele companii achiziționate în primăvara lui 2019 când m-am apucat de investiții, așa că am un mic atașament față de ea. O companie din domeniul apărării ce câștigă contracte pe bandă rulantă și al cărei preț corect ar trebui să fie undeva peste 170$. Și-au mărit dividendul pentru 29 de ani, iar ultima creștere a fost de aproape 8%. O companie solidă care nu ar trebui să lipsească din nici un portofoliu.

 

    4)  Am cumpărat, bineînțeles, Intel (INTC). O companie despre care am mai tot discutat cu un cash flow incredibil și al cărei CEO tocmai și-a anunțat demisia. Acest anunț a provocat o urcare a prețului de 10% pentru INTC și o scădere de vreo 3% pentru AMD, dovadă că vechiul CEO era antipatizat destul de mult. Sper ca noul CEO să redreseze corabia aceasta incredibilă și sunt dispus să aștept acest lucru bucurându-mă de dividendul bun de aproximativ 2.6%. Vor avea ani grei, dar par să înceapă procesul de redresare cu această numire, iar piața a reacționat pozitiv.

 

    5)  Am cumpărat și Johnson & Johnson (JNJ), una din cele două companii cu un credit rating maxim, alături de MSFT. Această veritabilă stâncă a atins deja un preț ușor piperat, dar cred că va mai urca odată ce vor anunța și ei vaccinul la care lucrează așa că o perioadă va fi la un preț destul de mare pentru mine și probabil voi mai cumpăra după ce va trece această potențială euforie legată de anunțarea unui posibil vaccin. 58 de ani de creștere a dividendului, un randament de aproximativ 2.6% și o companie incredibilă, nimic altceva de adăugat.

 

    6)  Philip Morris (PM) este următoarea companie achiziționată. Am tot spus faptul că vreau să îmi cresc expunerea în sectorul tutunului deoarece consider că este un business rezilient cu marje de profit incredibile. PM este desprinsă din Altria, iar veniturile sale vin din afara Statelor Unite. Și-au crescut dividendul pentru 13 ani și au un randament de aproape 6%.

 

    7)  Altria (MO) este compania achiziționată la DriveWealth. Am menționat faptul că vreau să o cumpăr ceva mai agresiv anul acesta deoarece se află la un preț foarte bun și cred că cu greu voi mai găsi o ocazie mai bună. Au 51 de ani de creștere a dividendului, un randament de 7.7% și un potențial de dezvoltare în domeniul marijuanei (să nu mai vorbim de deținerile lor din alcool / tutun încălzit). Am mai tot povestit despre ea, nu mai insist nici aici.

 

Voi mai achiziționa săptămâna viitoare și o acțiune Aflac (AFL), o companie din domeniul asigurărilor ce și-a mărit dividendul în 2020 cu un procent incredibil: 22%. Au anunțat de curând că vor să extindă gama de asigurări pe care o oferă și lansează un nou produs cu aplicabilitate în asigurarea dinților și a vederii. O companie cu un cash flow bun și solidă.

 

Cam acestea au fost companiile pentru prima rundă de achiziții din 2021.

Continuă campania de vaccinare, ceva mai lent decât estimările și probabil se va adeveri ce am prezis: faptul că efectele pe scară largă se vor vedea abia în toamnă-iarnă.

Până atunci însă, eu investesc ca de obicei, indiferent că vine sfârșitul lumii sau nu: cu răbdare, disciplină și constanță.

Nu mă interesează scheme Ponzi precum Bitcoin, nu mă interesează nu știu ce companie nouă mare și tare, nu mă las sedus de toate poveștile astea stupide de îmbogățire rapidă deoarece la bursă nu există scurtături...

 

 

Mă găsiți și pe YOUTUBE

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!