Suntem aproape de jumătatea anului, iar S&P500 are unul dintre cele mai proaste începuturi de an din istorie și momentan se află la -13.4% YTD.
Totuși, sfârșitul lunii mai a fost aproape la același nivel cu începutul său.
Iubesc la nebunie perioadele de genul acesta deoarece apar din ce în ce mai multe oportunități investiționale.
Am împlinit fix 3 ani de când am început să investesc! Timpul a trecut atât de repede.
În mai, am cumpărat 5 companii, companii despre care am povestit într-un articol anterior, iar mai jos aveți tranzacțiile:
Puțin peste 2.500$ investiți, iar toate aceste achiziții îmi aduc un plus de aproximativ 72$ la dividendele mele anuale, nete.
Am încasat 90.36$ de la 21 de companii (valorile brute mai jos):
Nu uitați că aveți la dispoziție și portofoliul, unde puteți vedea în timp real toate deținerile.
În comparație cu luna mai 2021, dividendele au crescut cu aproximativ 99%, de la 41.36$ la 82.27$.
Graficul arată în felul următor:
Trendul este unul crescător, iar asta este tot ce contează, așa cum spun de fiecare dată:
Iată ce dividende au fost crescute în luna mai:
- LEG a anunțat o creștere de 4.8% a dividendului, de la 0.42$ la 0.44$ (un câștig anual de 0.08$). Dețin 26 de acțiuni, deci un total de 2.08$ în plus.
- LOW a anunțat o creștere de 31.3% a dividendului, de la 0.80$ la 1.05$ (un câștig anual de 1$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 1$ în plus. Senzațională creștere, senzațională companie.
- SPG a anunțat o creștere de 3.3% a dividendului, de la 1.65$ la 1.70$ (un câștig anual de 0.20$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.20$ în plus.
- UNM a anunțat o creștere de 10% a dividendului, de la 0.30$ la 0.33$ (un câștig anual de 0.12$). Dețin 8 acțiuni, deci un total de 0.96$ în plus.
- UGI a anunțat o creștere de 4.4% a dividendului, de la 0.345$ la 0.36$ (un câștig anual de 0.06$). Dețin 14 acțiuni, deci un total de 0.84$ în plus.
- NOC a anunțat o creștere de 10.2% a dividendului, de la 1.57$ la 1.73$ (un câștig anual de 0.64$). Dețin 2 acțiuni, deci un total de 1.28$ în plus.
- NSP a anunțat o creștere de 15.6% a dividendului, de la 0.45$ la 0.52$ (un câștig anual de 0.28$). Dețin 2 acțiuni, deci un total de 0.56$ în plus.
Am primit din toate aceste creșteri 6.92$, o sumă pentru care ar fi trebuit să investesc aproximativ 200$, sumă pe care am primit-o fără să ridic un deget.
Valoarea portofoliului a crescut cu aproximativ 4.000$ față de luna aprilie și gravitează în jurul valorii de 57.500$:
Închei ca de obicei și vă spun că voi investi ca și până acum: disciplinat, constant și cu răbdare, indiferent dacă vine sfârșitul lumii sau nu.
Pentru că asta este singura șansă a investitorului obișnuit de a-și crește bunăstarea: folosind timpul în avantajul său.
Mă găsiți și pe YOUTUBE
Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!