dolari

Doamne ce săptămână am avut...

Lumea intră într-o fază de închidere a granițelor și izolare totală în încercarea de a încetini, pe cât posibil, răspândirea virusului.

Bursa a fost și ea extrem de haotică și a scăzut cu vreo 8% și a declanșat al doilea mecanism de siguranță, iar apoi a mai recuperat din pierderi spre finalul săptămânii.

Suntem într-un moment greu, dar eu am mare încredere în noi, ca specie, că avem capacitatea să ne revenim din această pandemie.

sale

Multe miliarde s-au pierdut și apoi recuperat și apoi pierdut din nou în aceste ultime zile.

Volatilitatea pieței a fost la cote înalte, iar faptul că oricine poate investi în zilele noastre, datorită tehnologiei, a contribuit din plin la acest lucru.

Lumea se sperie foarte ușor în fața stirilor alarmiste, știri care de cele mai multe ori se dovedesc a fi fie false, fie exagerate intenționat pentru a produce cât mai multă emoție.

Nu degeaba spunea Ben Graham: "Pe termen scurt, bursa se comportă precum o mașina de vot - oricine poate "vota" (investi) dacă are bani. Pe termen lung, bursa se comportă precum un cântar."

dolari

A mai trecut o săptămână, prieteni.

Panica și volatilitatea au fost la ele acasă în ultimele zile, iar bursele au luat-o în jos, apoi în sus, apoi în jos iar, apoi în sus iarăși etc.

Președintele Sistemului federal de rezervă monetară, Jerome Powell, a anunțat scăderea dobânzilor cu 0.5% la un nivel de 1%-1.25%. Se zvonește că ar mai urma o tăiere de 0.25% în vreo 2 săptămâni.

Totodată, o serie de candidați la alegerile prezidențiale din SUA și-au anunțat retragerea din cursă și se pare că se configurează o cursă între Trump și Joe Biden/Bernie Sanders.

monede

Dacă afirmam acum o lună faptul că ianuarie a fost o lună foarte bună pentru portofoliul meu, din păcate luna februarie a fost groaznică.

A fost atât de rea încât am vândut tot, nu am suportat pierderea de 10%, pierdusem aproape 500$.

A fost o prostie să joc la bursă, nu e pentru mine...

Ok, glumesc, oameni buni, sper că ați sesizat sarcasmul din vorbele mele.

dolari

S-a încheiat una dintre cele mai interesante săptămâni din ultimul deceniu.

Bursa a scăzut cu aproximativ 10% în doar câteva zile, lucru ce nu se mai întâmplase de prin 2008.

Toată lumea se panichează în legătura cu Coronavirusul, iar multe sute de miliarde s-au evaporat.

Din fericire, noi nu ne panicăm și nu vindem, da? Bursa își va reveni, nu vă speriați.

faliment

Da, ai citit bine. Titlul nu este un clickbait.

Dacă investești sau te gândești să începi să investești, vei pierde bani cu siguranță, indiferent ce vei face sau ce strategie vei adopta.

Dacă nu ești dispus să accepți aceste pierderi sau te sperie gândul că ți s-ar putea întâmpla și ție, cel mai probabil nu ești pregătit să începi să investești.

Apariția coronavirusului la scară largă în Europa mi-a oferit șansa să scriu articolul ăsta (pe care îl aveam planificat de ceva vreme oricum laughing)

dolari

A mai trecut o săptămână.

EUR și USD au atins noi recorduri în raport cu leul. Sincer, îmi pare rău de cei ce își țin economiile în RON și au parte de fluctuații de genul acesta.

Nu îmi place să fac predicții, dar nu aș fi surprins să văd un EUR la 5 RON și un USD la 4.5 RON, niște cursuri de schimb care acum câteva luni sau un an de zile păreau niște scenarii pesimiste.

Coronavirusul face în continuare victime și se pare că încep să crească cazurile depistate în afara Chinei, mai ales prin Coreea de Sud.