Iată-ne la finalul lunii iulie, o perioadă similară cu iunie în ceea ce privește evoluția bursei.

O lună relativ liniștită, o lună în care sunt cu un pas mai aproape de independența financiară.

Situația este foarte proastă în Statele Unite (și în România, de altfel) în ceea ce privește cazurile de coronavirus.

50-60.000 de infectări pe zi în ultimele săptămâni...

 

Vom trece cu siguranță peste această perioadă, dar procesul este întârziat deoarece se pare că oamenii nu mai respectă nici o regulă și cred în tot felul de teorii ale conspirației, în loc să își ia măsuri de protecție.

 

Până atunci, haideți să vedem ce am cumpărat în iulie:

 

 

1.100$ investiți ce adaugă, anual, aproximativ 34$ la dividendele nete.

Sunt foarte mulțumit de faptul că am cumpărat LMT și LHX, dar și JNJ, O etc.

O lună foarte bună din punct de vedere al achizițiilor.

 

Am încasat dividende de la 23 companii în valoare totală de 29$, un nou record!

Nu le mai înșir că sunt multe, le găsiți în portofoliu.

 

În comparație cu luna iulie 2019, dividendele au crescut cu 1381%, de la 1.96$ la 29.04$.

Graficul arată în felul următor:

 

 

Trendul este unul crescător:

 

Iată ce dividende au fost crescute în luna iulie:

    -  WBA a anunțat o creștere de 2.2% a dividendului, de la 0.4575$ la 0.4675$ (un câștig anual de 0.04$). Dețin 7 acțiuni, deci asta înseamnă 0.28$ în plus.

    -  SJM a anunțat o creștere de 2.3% a dividendului, de la 0.88$ la 0.9$ (un câștig anual de 0.08$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.08$ în plus.

    -  OZK a anunțat o creștere de 0.9% a dividendului, de la 0.27$ la 0.2725$ (un câștig anual de 0.01$). A treia creștere anunțată de OZK în acest an! Dețin 7 acțiuni, deci un total de 0.07$ în plus.

    -  NNN a anunțat o creștere de 1% a dividendului, de la 0.515$ la 0.52$ (un câștig anual de 0.02$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.02$ în plus.

    -  SWK a anunțat o creștere de 1.5% a dividendului, de la 0.69$ la 0.7$ (un câștig anual de 0.04$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.04$ în plus.

    -  MO a anunțat o creștere de 2.4% a dividendului, de la 0.84$ la 0.86$ (un câștig anual de 0.08$). Dețin 11 acțiuni, deci un total de 0.88$ în plus.

    -  CTBI a anunțat o creștere de 1.3% a dividendului, de la 0.38$ la 0.385$ (un câștig anual de 0.02$). Dețin o singură acțiune, deci un total de 0.02$ în plus.

 

Nu sunt creșteri spectaculoase, dar în condițiile actuale, voi fi fericit, sincer, cu orice creștere, oricât de mică.

Am aproape 1.4$ primiți din aceste creșteri, o sumă pentru care ar fi trebuit să investesc aproximativ 45-50$ pentru a o obține.

 

Valoarea portofoliului a crescut cu aproximativ 1.300$ față de luna iunie și gravitează în jurul valorii de 11.100$:

 

 

Se zvonea că NNN va avea oarece probleme și va tăia dividendul. L-au crescut, dar asta nu înseamnă că nu există un sâmbure de adevăr acolo.

Gradul lor de colectare al chiriei a fost relativ slab (40-50%) în ultima perioadă, așa că mă aștept la orice, s-au mai văzut creșteri de dividend și la o lună-două distanță acesta a fost tăiat.

 

Dar acest lucru nu mă descurajează în vreun fel. Investesc pe termen lung (10+ ani) așa că trebuie doar să diversific pentru a mă proteja cât mai bine de aceste vești rele și portofoliul meu să nu fie foarte afectat.

 

 

 

Mă găsiți și pe YOUTUBE

 

Notă: Nu sunt/pretind a fi planificator sau consultant financiar! Sunt banii dvs. și e treaba dvs. ce faceți cu ei și cum îi cheltuiți!